O doamnă susține că, nu și-a luat banii de la APIA / VIDEO

  •  
  •  
  •  

A apelat la noi o doamna deoarece a fost în a îndreptățită, cât și nedreptățită, în continuare. Persoana locuiește, în comuna Bănița, a băgat teren la APIA reprezentanții APIA, în 2017 i-au dat banii care merita, iar în 2018 au apărut problemele.

Doamna susține, că nu își mai primește banii, a spus că a băgat undeva la două hectare. Am încercat, să iau legătura cu reprezentanții APIA, dar m-au ignorat total. În materialele următoare, veți auzi niște înregistrări realizate.

Țin să precizez, fum fără scântei nu iasă, marii bogătani beneficiază de tot ce li se cuvine, iar oamenii de rând, rămân orfani. Pe această cale, rog reprezentanții APIA public, să revină cu un punct de vedere, cu privire la cele menționate mai sus.

“Da! Am apelat la dumneavoastră, în ultimă instanță, pentru că nu mi s-au dat banii de la APIA, de anul trecut. Acum sunt la APIA, am apelat la ajutorul dumneavoastră, pentru că cei de la APIA, mă tot mint, de 8 luni de zile. Ba că mâine, ba că poimâine. Două hectare și ceva, am băgat la APIA. În 2017, am luat 26 de milioane.

La fel trebuia, să i-au și acum m-i s-a spus că o să i-au doar 4 milioane. Se fac penalizări, dar nu îmi dau seama pentru ce. Nu există, nici o cioată, decât teren cu stânci, și cu spini. Se poate verifica. Am verificat în fiecare săptămână, și nu au intrat banii. Mă numesc Luncan Daniela Olimpia, locuiesc în Merișor, comuna Bănița, nr. 110 A.”

VIDEO Material in curs

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *