News

Neacordarea priorității, duce la accidente grave

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Tg-Jiu au fost sesizati prin apelul 112 despre faptul că pe str. Unirii din localitate ar fi avut loc un accident rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări efectuate la fata locului de către polițiști, s-a stabilit faptul că o femeie de 46 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, nu a acordat prioritate de trecere în momentul efectuarii manevrei de întoarcere, unui microbuz de transport persoane, condus de un bărbat de 53 de ani, din aceeași localitate, care circula din direcția Drăgoieni în direcția centru.

În urma impactului, a rezultat rănirea conducătoarei auto, precum și a unei pasagere din dreapta spate, de 22 de ani, din Scoarța. Alti doi bărbați, de 49 respectiv 37 de ani, ambii din Balanesti, care erau pasageri in microbuz, au suferit leziuni și au fost transportați cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au efectuat cercetarea la fata locului și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

SURSA IPJ GORJ

Accident rutier produs pe strada Unirii din municipiul Tg-Jiu in care au fost implicate un autoturism si un microbuz. La fata locului s-au deplasat 2 echipaje pentru descarcerare si un echipaj SMURD din cadrul Detasamentului de Pompieri Tg-Jiu precum si 3 echipaje din cadrul SAJ Gorj.

În urma impactului 4 persoane au nevoie de ingrijiri medicale. Acestea au primit primul ajutor calificat la fata locului si au fost transportate la UPU Tg-Jiu pentru investigatii medicale suplimentare. In microbuz se aflau 12 persoane, 2 dintre acestea (un barbat si o femeie) avand nevoie de ingrijiri medicale, iar in autoturism 2 femei care au suferit leziuni.

SURSA ISU GORJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *