AncheteInfractiuniNews

Mureșan Petre Sorin înjură și amenință pe TikTok pe Andrei Câmpean/VIDEO

(Interzis minorilor, conține limbaj licențios!) La Medicina Muncii s-a dus Mureșan Petre Sorin, unde a obținut o adeverință prin care primește bani, pentru faptul că ar fi avut un accident. Nu mai merge la social, cei de la social nu îl mai plătesc, pentru că este în foaie de boală.

Doctorița Ionașcu, prin medicina muncii, îl plătește în fiecare lună pentru că este bolnav. Dar, în realitate, este consumator de alcool, iar după câteva pahare amenință și înjură pe rețelele de socializare. Poliția a venit la fața locului și Mureșan Petre Sorin a fost sancționat pentru cuvinte și expresii jignitoare, iar pentru amenințare i s-a întocmit dosar penal.

Imagine Bitmap Nouă (2)

„Mureșan Petre Sorin: Băgați-aș (neinteligibil) al lui acela schiop!

Mureșan Petre Sorin: Să moară familia mea, așa cum sunt, cu piciorul, defect, cu mâna, cu umărul, să moară familia mea, dacă nu mă jur că-l bat până nu se schimbă banii! Bage în instanță, dacă vrea, că mă doare în pulă dacă mă duc la pușcărie. Mă doare-n pulă de poliție, mă! Să-i bag pula în gură lui Andrei Câmpean!”

 

„Mureșan Petre Sorin: Vă rog frumos, că nu mai am baterie! Revin acasă și îi fac eu program lui Andrei Câmpean! Îi fac program, că-i șmecher, e prea șmecher.”

 

„Mureșan Petre Sorin: Și mă doare-n pulă că mă duc la pușcărie, îi dau muie la Andrei Câmpean. Să mor eu dacă nu! E singurul pe care-l fut în viața mea! La săgețile lui, să le arăt că sunt șmecher! Îi dau muie la Andrei Câmpean! Ești pizdă din aia, mucegăită, Andrei Câmpean! Să moară familia mea (…) dar pe tine te fut, mă! Să moară familia mea dacă nu-l fut!”

Una peste alta, ne întrebăm: cum se leagă cele două chestii, fiind bolnav, având adeverință de la Medicina Muncii că a suferit un accident, iar pe de altă parte înjură și amenință pe TikTok, fiind în stare de ebrietate? Cu toate acestea, când a venit poliția la fața locului, a început și de față cu ei să înjure și să amenințe. Asta ne face pe noi să credem că respectiva adeverință de la Medicina Muncii este dată doar pentru spălarea banilor!

Ar trebui instituțiile competente să facă verificări cu privire la modul cum se eliberează acele adeverințe medicale, deoarece sursele noastre ne indică că a căzut de pe scări, fiind în stare de ebrietate,și-a fracturat șoldul, apoi a ajuns la spital.

VIDEO