News

Muntean Nicolae, Muntean Constantin, Muntean Bobi, Lăcătuș Nicolae-Andrei, Bațalan Teofil, Munteanu-David-Samuel-Tiberiu și suspecții Muntean Ion, Gurgă Ovidiu-Mihai: procurorii DIICOT au clasat dosarul din lipsă de probe

În dosarul 67/23/P/2021, au fost acuzate un număr de persoane pentru următoarele fapte:

  1. Muntean Nicolae, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367, al. 1 și 3, și camătă, prev. de art. 351 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal;

 

  1. Muntean Constantin, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1și 3, și camătă, prev. de art. 351 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal;

 

  1. Muntean Bobi, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 și 3, cu aplicarea art. 41 al. 1 și art. 43 al. 5 Cod penal, camătă, prev. de art. 351 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 1 și art. 43 al. 5 Cod penal și lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1, 3 lit. b), Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 1 și art. 43 al. 5 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal;

 

  1. Lăcătuș Nicolae-Andrei, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 și 3, cu aplicarea art. 41 al. 1 și art. 43 al. 5 Cod penal, camătă, prev. de art. 351 Cod penal, cu aplicarea art. 41. al. 1 și art. 43 al. 5 Cod penal și lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205, alin. 1, 3 lit. b), cu aplicarea art. 41 al. 1 și art. 43 al. 5 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 al.1 Cod penal;

 

  1. Bațalan Teofil, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, de art. 367 al. 1 și 3, cu aplicarea art. 44 Cod penal, camătă, prev. de art. 351 Cod penal, cu aplicarea art. 44 Cod penal și lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1, cu aplicarea art. 44 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal;

 

  1. Munteanu-David-Samuel-Tiberiu, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 și 3 și camătă, prev. de art. 351 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal.

Aceștia au fost încadrați ca inculpați. Tot în acest dosar au mai fost două persoane, încadrate ca suspecți. Este vorba despre:

  1. Muntean Ion, cercetat pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367, al. 1 Cod penal;

 

  1. Gurgă Ovidiu-Mihai, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 al. 1 Cod penal și fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 al. 1, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal.

Toate aceste persoane din acest dosar, au primit pe data de 30.04.2025 o ordonanță de clasare, declinare și renunțare la urmărirea penală.Imagine Bitmap NouăImagine Bitmap Nouă (2)Imagine Bitmap Nouă (3)Imagine Bitmap Nouă (4)Deci, dosarul s-a deschis în 2021, iar prin ordonanța dată la 31.08.2022 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații Muntean Nicolae, Muntean Constantin, Muntean Bobi, Lăcătuș Nicolae-Andrei, Bațalan Teofil și Munteanu-David-Samuel-Tiberiu. Însă în 30.04.2025, aceste persoane din dosar au primit această ordonanță de clasare din lipsă de probe.

În tot acest timp, persoanele cuprinse în acest dosar ca inculpați au fost reținute, după cum urmează:Imagine Bitmap Nouă (5)Imagine Bitmap Nouă (6)Ținem să subliniem faptul că noi nu comentăm faptele din acest dosar și care sunt cuprinse și în această ordonanță de clasare, nici argumentele pro sau contra din dosar. Noi vom comenta în cele ce urmează anumite aspecte ce țin de implicațiile ce decurg din această ordonanță de clasare.

Practic, prin această ordonanță de clasare, se recunoaște că fapta nu există. În cazul de față, se recunoaște că nu există acel grup infracțional organizat, iar pentru celelalte fapte se vor continua cercetările. Cum organele abilitate ale statului recunosc prin această ordonanță de clasare că practic nu sunt probe care să indice existența unui grup infracțional organizat, iar pentru celelalte fapte se continuă cercetările, înseamnă că nici reținerile persoanelor din dosar nu se justifică, cel puțin cele pentru așa zisa constituire de grup infracțional organizat. Cine plătește pentru asta? Sau se așteaptă rezultatele celorlalte investigații și se va lua o hotărâre la final? Dar dacă la finalul tuturor investigațiilor se va spune că nu sunt probe sau probele nu sunt concludente, cine va plăti?

În concluzie, procurorii DIICOT au clasat un dosar care conține un rechizitoriu destul de greu și unde se dorea arestarea, respectivele persoane din dosar au fost reținute preventiv, iar dosarul a fost clasat din lipsă de probe. Au mai rămas doar două fapte pentru care Poliția Municipiului Petroșani trebuie să strângă probe: cămătărie și lipsire de libertate.

Acum, noi, jurnaliștii, suntem și puțin cârcotași. Adică nu putem să nu ne amintim, fie doar și numai în treacăt, de faptul că tot DIICOT, prin același procuror care a semnat această ordonanță de clasare, a oferit cu ceva timp în urmă o protecție unui alt inculpat, pe nume Gabor Vasile Ioan. Protecție care nu le-a folosit celor de la DIICOT, deoarece nu s-au confirmat cele spuse de respectiva persoană. Respectivul inculpat, Gabor Vasile Ioan, la bogatul său trecut infracțional, nu a fost reținut nici o clipă. Pe când persoanele din acest dosar, au fost reținute preventiv, așa cum se descrie în imaginile de mai sus. În fine, nu comentăm, doar observăm.

Știm cu toții că uneori se mai greșește. Că se mai clasează dosare pentru că fapta nu există sau pentru că probele din dosare nu sunt concludente. Poate unele dosare se fabrică, nu știm, dar nu putem exclude această posibilitate! Au fost destule situații când descinderile au avut la adrese greșite! Cert este faptul că și într-un dosar finalizat cu clasare, se face presiune, adică cei din dosar sunt puși sub presiune până se hotărăște clasarea. Rămânem cu o întrebare: cine și cum plătește?