AncheteNews

Muntean Dorel Răducu a vândut și vinde adidași noi, inscripționați cu firme consacrate, deși au autorizație să vândă în piață la sectorul second-hand. Unde este Poliția Economică sau ANAF?/VIDEO

Culmea e că aici este, cum spun ei, aceeași familie, dar fiecare are un alt nume de familie. Nu știm cum se poate să fie aceeași familie, în contextul în care fiecare are un alt nume de familie!

Deși respectiva I.F. (Întreprindere Familială) este pe numele unui frate a lui Muntean Dorel Răducu, acel frate are un alt nume. Acea I.F. (Întreprindere Familială) este făcută pe numele Samsung Silviu, dar de ea se folosește toată familia. Nu știm cum de este posibil, însă autoritățile au lăsat situația să degenereze. Înseamnă că poate înființa oricine o I.F. și poate să activeze în ea mai mulți frați care au nume de familie diferite, dar, în realitate, ei sunt frați. Sau e posibilă și varianta sustragerii de la taxe și impozite și să-și facă o I.F. doar pe o persoană, iar apoi activează toți.

Noi nu știm exact ce spune legea în această privință. Dar știm că, atât timp cât ai autorizație și punct de lucru în Piața Centrală din municipiul Petroșani în sectorul second-hand, înseamnă că tu trebuie să vinzi marfă second-hand, adică adidași second-hand. Dar, pe rețelele de socializare, mai exact pe pagina de Facebook a celebrului Muntean Dorel Răducu, găsim marfă nouă, adică adidași noi.

POPCum relatam în articolele anterioare că nu știa Administrația Piețelor despre faptul că se comercializează adidași în piață, acum vă relatăm faptul că Administrația Piețelor cunoaște acest lucru și tot noi vă relatăm faptul că Administrația Piețelor a făcut demersuri către poliție, cât și către alte instituții, pentru verificări ample.

Reprezentanții D.S.P. Hunedoara au obligația să verifice dacă au certificat de conformitate, dacă respectivii adidași respectă normele. Mai este un aspect de spus: pe respectivii adidași trebuie puse prețuri, dar noi nu vedem prețuri pe acei adidași. Așa că, o pereche de adidași la unii o poate vinde cu un preț, la alții cu alt preț. Iar dacă ne întrebăm despre proveniența adidașilor, acolo este o problemă mult mai gravă.

Image 2026 08 06 at 23.22.06Bine că reprezentanții A.N.A.F. nu au urechi să audă și nici ochi să vadă! Atunci, dați-i bice cu evaziunea fiscală! Nici cei de la Poliția Economică nu au putut să deschidă un dosar pentru evaziune fiscală, în contextul în care imaginile contrazic totul.

Vom reveni cu informații proaspete în articolele ce vor urma, deoarece ținem aproape atâta timp cât se comit ilegalități, infracțiuni.

  • VIDEO