MOMO BARUL SCANDALAGIILOR DIN PETROSANI

  •  
  •  
  •  

O poveste îndoită, dar reală, unde arată, cam așa și nu are farmec, sesizări, cu nemiluita vorbe în vânt, cam asa sunt tratați, mai multi cetățeni, de pe strada, Uniri din Petroșani  mai exact, la barul “momo”. Acest local, a reușit să atragă atenția cititorilor, dar ce este mai rău că, nimeni nu doreste să ia măsuri cu privire la acest local.

“Rezolvat, referitor la muzica și gălăgia de la “Momo” acum că, nu era nimeni, acolo dupa câteva zile,  de la sesizare, sunteți penibili” a precizat pe aplicatia Cityhealth: Petroșani

În acest oraș, se întâmplă multe, dar polițiștii sunt nepăsători, nu o zic cu răutate, dar asta este situația, dacă ai bani stai in față, și apoi începi, și îi umilești pe toți, de lângă tine.  Păi luați, odată măsuri, și nu mai stați în scaune .

“Veșnica cârciumă “Momo”,  de ore bune, duduie muzica parcă suntem in club,  luați măsuri, închideți maghernițe cu bețivi sau izolați fonic cîrciuma, pe banii primăriei “ a precizat un cetățean pe aplicatia Cityhealth: Petroșani

“Sărbătoare mare nașterea domnului la cîrciuma “Momo” zăngăne muzica de azi dimineață, unde este acea patrula care ne veghează liniștea, dragi edili ce vă oprește să închideți crâșma, se laudă că ca are relații, pare că așa este” a precizat pe aplicația Cityhealth: Petroșani

“Chef la “Momo” din nou vom chema televiziunea si vom arăta sesizările care nu au avut efect,  închideți vă rugăm cîrciuma, sau faceți ceva” a mai relatat o persoană pe aplicația Cityhealth: Petroșani

“Patrula Politiei Locale Petroșani, s-a  deplasat la fața locului împreună cu un reprezentant la blocului comercial însă locația era închisă, fapt pentru care nu s-a  reușit clarificarea situației ” a precizat pe aplicatia Cityhealth: Petroșani  de la politie. 

( Citatele au fost preluate exact asa cum au fost scrise)

Un comentariu la „MOMO BARUL SCANDALAGIILOR DIN PETROSANI

  • 2 februarie 2019 la 2:00 pm
    Permalink

    Eu locuiesc peste drum de barul Momo.Vreau sa precizez ca exagerati de 2 ani de cand sa schimbat patronul a devenit un bar liniștit.Referitor la muzica exagerati

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *