Marius Moș, șeful Poliției Locale Orăștie, forțează polițiștii să dea amenzi abuzive
Aflăm, pe surse, lucruri uimitoare de la Orăștie. De exemplu, am aflat că la Orăștie polițiștii locali dau amenzi la comandă, dar numai anumitor persoane.
Tot sursele noastre ne spun că polițiștii nu sunt abuzivi, dar sunt terorizați de șeful lor, Marius Moș, care îi forțează să dea amenzi abuzive.

Sursele noastre de încredere ne-au relatat faptul că polițiștii locali din Orăștie pun cetățenii care îi sună ca să le sesizeze mașini parcate neregulamentar să facă poze cu acele mașini și apoi să le trimită pozele pe Whatsapp către Poliția Locală Orăștie, urmând ca după aceea să fie identificați șoferii respectivi pentru a li se da amendă. Și asta nu este tot, pentru că spune polițistul de serviciu că dacă respectivii șoferi nu vor să semneze, atunci polițiștii cheamă și pun ca martori pe cetățenii care au făcut sesizările respective.
Chiar una din sursele noastre ne-a relatat că în locul unde a fost amendat sunt mașini parcate neregulamentar. Pe acelea nu le vede nimeni. Dar pe a sursei noastre au văzut-o cei de la Poliția Locală Orăștie. Deci, cum vine asta, domnilor polițiști? Se dau amenzi abuziv? Se dau amenzi doar unor persoane? Iar alte persoane pot parca oricând și oricum, probabil pe ochi frumoși, de nu îi vedeți?
Unul din reporterii noștri a luat legătura cu agentul de serviciu de la Poliția Locală Orăștie, dar acesta, pe un ton arogant, i-a transmis reporterului nostru să închidă telefonul și să îl lase în pace. Practic, refuză să ofere un punct de vedere.
Reporterul nostru a cerut numărul de telefon al șefului Poliției Locale Orăștie, iar după ce l-a obținut, a încercat să ia legătura cu Șeful Poliției Locale Orăștie. Însă acesta nu răspunde.
Domnilor polițiști, chiar așa? Credeți că cetățenii nu au și ei drepturi, viața lor, locurile lor de muncă? Cetățenii trebuie să vă facă munca dumneavoastră, pentru ca doar să stați pe Whatsapp, să nu cumva să vă deplasați la locurile cu pricina? Îi plătiți pe cei care vă fac treaba în locul dumneavoastră? Nu cumva confundați ajutorul dat de cetățeni poliției locale cu obligativitatea ca cetățenii să presteze servicii în locul dumneavoastră?
Noi așteptăm un punct de vedere din partea reprezentanților autorizați ai Poliției Locale Orăștie, respectiv din partea domnului Marius Moș, șeful Poliției Locale Orăștie, referitor la problemele arătate în acest articol
În încheiere, noi vă sugerăm să vă luați meseria în serios! Iar dacă considerați că este prea grea, schimbați-o cu alta!
Noi, totuși, așteptăm punctul de vedere al conducerii Poliției Locale Orăștie. Sperăm ca acesta să vină, altminteri putem trage concluzia că la Poliția Locală Orăștie este precum se arată în acest articol.
Vom reveni cu noi informații, în măsura în care acestea ne vor fi date! Țineți aproape!
