LOREDANA TANASA (VÎNĂTORU) și-a abandonat copilul, iar acum plătește pensie alimentară (episodul 2)/AUDIO
Doamna Loredana, dacă o putem numi așa din anteriorul material, după cum ne putem da seama din înregistrările live, nu își iubește copilul. Recunoaște că al ei copil este la tatăl copilului.
Doamna Loredana recunoaște că nu o interesează copilul ei, de fapt nici nu o va mai interesa copilul ei, după cum a scăpat porumbelul chiar din gurița dânsei, în înregistrarea live atașată acestui articol.
Am încercat să luăm legătura cu dânsa, ca să o întrebăm dacă îi plătește pensie alimentară așa cum spune legea, adică 25% din salariul care dânsa îl primește, potrivit hotărârii judecătorești emisă de către Judecătoria Petroșani. A refuzat să ne spună adevărul !Este foarte adevărat că are program de vizită, poate să își viziteze copilul sau să îl ducă la domiciliul actual, cel în care stă cu domnul acela tatuat, care vorbește vulgar, licențios. Dar doamna nu o prea face! A uitat să îi cumpere o ciocolată, dar ce este mai important este faptul că lasă de dorit comportamentul ei.
Din verificările noastre, reiese că doamna Loredana are restanță la plata pensiei alimentare către minorul care îl are cu fostul său concubin.
Deși dumneaei a fugit, părăsindu-și copilul și pe concubinul ei, dacă dânsa va putea relata și dovedi că nu a fugit de la domiciliu, părăsindu-și copilul, precum și dacă poate dovedi cu acte că își plătește pensia alimentară conform celor stabilite de instanță, noi vom publica punctul dânsei de vedere.
Încă nu avem o confirmare certă de la IPJ Hunedoara cu privire la limbajul licențios, sub orice critică, folosit de cele două personaje din înregistrarea live.
Vom publica punctul de vedere și dovezile tatălui minorului. Totodată, ca drept la replică, o invităm pe doamna Loredana să facă dovada cu acte pentru cele susținute de dânsa în materialele audio-video și să își expună și punctul de vedere al dânsei.
Așteptăm ca autoritățile competente, procurorii, pe baza probelor deținute de cei doi părinți, să investigheze cazul, iar instanța să hotărască ce e de făcut în această situație. (Continuarea, în numărul viitor.)