La un pas de o tragedie cu examinatorul în dreapta/VIDEO
Un elev, care astăzi a avut examenul pentru a lua permisul de conducere, nu a acordat prioritate și a fost nevoie să intervină examinatorul, adică polițistul, punând frână pentru a evita un accident rutier!
La ieșire din cartierul Colonie, la nivel cu bariera, elevul, care era însoțit de examinator, veneau de către stadion spre centrul orașului, iar celălalt conducător venea de la „La Belle Epoque”, din cartierul Colonie, spre barieră. Elevul de la școala de șoferi auto nu a acordat prioritate, fapt pentru care examinatorul a fost nevoit să pună frână bruscă. Elevul auto avea în acel loc semnul „Cedează trecerea”.
Potrivit surselor noastre, respectivul elev a căzut examenul, adică nu a mai putut să își obțină permisul dorit. Dacă nu intervenea polițistul, se putea întâmpla o tragedie, un posibil accident rutier.
Un elev de la oricare școală de șoferi trebuie să fie temeinic pregătit de instructorul său. Când instructorul îl bagă pe elev în examen, cel din urmă trebuie să fie foarte bine pregătit, din punct de vedere al regulilor de circulație, al cunoașterii semnelor de circulație și a legislației rutiere, a circulației preventive.
Din toată povestea asta, este posibil ca vina (sau o parte din vină) să aparțină instructorului, care nu l-a pregătit temeinic pe elev. Sau poate fi doar vina elevului, pentru că nu și-a însușit cum trebuie lecțiile predate, sau emoțiile, cine știe? Cert este că, dacă nu ar fi intervenit polițistul examinator, ar fi putut avea loc un accident cu victime. Pe această cale, dorim să îl felicităm pe domnul polițist examinator, pentru atenție și pentru reacția promptă care a dus la evitarea unui accident cu posibile urmări grave (poate chiar tragice)!
„Câmpean Andrei: – Nu că dă-te băi!
Polițistul examinator: – Dați-vă! Eu vorbesc frumos cu dvs, dvs nu vorbiți frumos cu mine!
Câmpean Andrei: – Deci, cine avea prioritate?
Polițistul examinator: – Vorbiți și dvs. frumos cu mine, da? ”
„Câmpean Andrei: – Vă fac vedete, măi polițiștilor!
Polițistul examinator: – Spuneți, vă rog! Cu ce vă pot ajuta?
Câmpean Andrei: – Să știți că o să apăreți, o să fiți vedete pentru că nu mi-ați acordat prioritate!
Câmpean Andrei: – Și o să vă fac …foarte cunoscut. Dacă, da, dacă, numai un pic, dacă șoferul care era și conducea, dacă dădea peste mine?
Polițistul examinator: – Și a dat peste Dvs.?
Câmpean Andei: – Dar dacă dădea?
Polițistul examinator: – Bun, am intervenit eu asupra comenzilor.
Câmpean Andei: – Dumneata trebuie să-l cazi acum, pentru că nu mi-a acordat prioritate.
Câmpean Andrei: – Da, dar dvs. trebuie să cadeți, că nu mi-a acordat prioritate!
Câmpean Andrei: – Domnu polițist, două vorbe am și… că sunteți om al legii, da?
Polițistul examinator: – A dat peste dvs.?
Câmpean Andrei: – Nu. Da putea să… dacă dumneata nu apăsai pedala…
Polițistul examinator: – Dacă.
Câmpean Andei: …dădea peste…
Polițistul examinator: – În timpul examenului, eu răspund! Da?
Câmpean Andrei: – Bun, dumneata răspunzi! Dar acuma trebuie să-ți faci datoria!
Polițistul examinator: – Da. Și mi-am făcut!
Câmpean Andrei: – Păi nu știu, cred că trebuie să-l pici, trebe să-i dai permisul, nu știu ce trebuie să-i faci!
Polițistul examinator: (neinteligibil)
Câmpean Andrei: – Bun, dar domnu ăsta, dacă va avea permis, gândește că poate să dea peste cineva!
Polițistul examinator: (neinteligibil)
Câmpean Andrei: Toate cele bune!”
Din înregistrarea pusă la dispoziția noastră, reiese că elevul școlii de șoferi era la volanul mașinii cu numărul de înmatriculare: HD 84SEK.
Din respectivele imagini veți observa că același polițist, adică același examinator, examina pe ambii șoferi. În prima filmare apare într-o mașină, iar în a doua filmare apare într-o altă mașină.
Reprezentanții IPJ Hunedoara au obligația să intervină în acest caz în regim de urgență și să demareze o anchetă internă care să stabilească cum de a fost posibil faptul ca un polițist examinator să fie cu două mașini, adică să examineze mai multe persoane cu două mașini în același timp!
Imaginile vorbesc de la sine! Noi nu vrem să acuzăm polițiștii, dar ar trebui să își asume în trafic ce se întâmplă din partea elevilor care sunt nepregătiți!
Nu ne vine să credem, dar este real ce vă prezentăm: un examinator a avut la dispoziție două mașini cu lampa ridicată sus unde scria „examen”. Dar în una se afla examinatorul, iar în cea de a doua era doar elevul singur. Imaginile vorbesc de la sine.
Așteptăm de la reprezentanții IPJ Hunedoara o reacție, un punct de vedere cu privire la acest caz! Deosebit de grav: este vorba despre abuz în serviciu, noi vom sesiza instituțiile superioare.
Potrivit informațiilor noastre, un examinator nu are voie să plece cu două mașini în același timp și cu doi elevi, pe unul să îl supravegheze, iar al doilea să fie lăsat singur la volan!
După cum ați putut observa, examinatorul s-a dat jos din mașina gri, lăsându-l pe șoferul care era să dea peste mine cu mașina, el neavând nici o remușcare s-a suit în cea de a doua mașină!
Persoana care s-a aflat la volanul mașinii ca elev auto, sau examinatorul, de fapt polițistul examinator, dacă au nelămuriri sau vor să își exprime punctul de vedere o pot face la sediul redacției. Noi vom lua în considerare și vom posta punctele de vedere ale dânșilor!
- VIDEO
