La Poliția Locală Petroșani se vorbește despre pontaje fictive
Sursele noastre de încredere ne spun multe lucruri despre ceea ce se întâmplă prin Municipiul Petroșani, iar rândurile care urmează spun ceea ce ne transmit și nouă respectivele surse.
Se zvonește printre polițiștii locali că la Poliția Locală a Municipiului Petroșani ar fi existat anumite pontaje fictive.

Sursele noastre de încredere ne indică faptul că autorul ar fi șeful poliției locale, alte surse ne indică că ar fi vorba despre directorul poliției locale. Noi rămânem la aprecierea surselor noastre
Clarificarea tuturor aspectelor este de competența procurorilor D.N.A., D.I.I.C.O.T. sau a primarului din Petroșani.
Se vorbește pe surse că unii polițiști ce au competență pe rutieră, dau amenzi la comandă. Dar și că unii polițiști de la ordine publică ar face la fel, deși acolo există și polițiști care respectă comenzile.
Este posibil ca, după ce vom termina ancheta jurnalistică, să prezentăm anumite stenograme, înregistrări sau documente chiar din interior. Dar totuși, sperăm că până atunci vor interveni procurorii!
Tot pe surse am aflat faptul că unor șoferi, care parchează mașinile în locuri interzise, deși este chemată Poliția Locală, acelora nu li se aplică amenzi, deoarece vorbim despre prieteni de familie, nași, cumetri și verișori.
Conform fotografiilor sosite pe adresa redacției, se arată că ambii șefi de la Poliția Locală sunt în grațiile primarului. Deci, cu siguranță că nimeni nu va spune nimănui nimic, nu se va întâmpla nimic.
Nici nu vrem să acuzăm că cineva ar fi pontat pe altcineva, lăsăm la latitudinea procurorilor. Vom reveni cu informații proaspete de îndată ce le vom avea.
