AncheteNews

La Poliția Locală Petroșani rufele se spală în familie. Vinovații sunt nevinovați

Primim, pe surse, o situație pe care o descriem și o dezbatem în cele ce urmează.

Începând cu data de 1 noiembrie 2024, Asociația Persoanelor cu Dizabilități Valea Jiului a început o campanie umanitară, intitulată: Moș Crăciun există. În cadrul respectivei campanii umanitare, președintele asociației, domnul Câmpean Andrei, se afla pe teren, lângă Școala Gimnazială I.G. Duca din Petroșani, pe o trotinetă electrică, pentru a vedea de bunul mers al campaniei. Acolo a fost oprit de doi agenți ai Poliției Locale Petroșani pe motivul că nu are permis de conducere pentru trotineta electrică.

Trotinetă electrică care nu depășește 25 de km/h. Din câte știm, legea spune că este nevoie de permis de conducere pentru trotinetele, bicicletele sau vehiculele electrice care depășesc viteza de 25 de km/h, lucru pe care domnul Câmpean Andrei le-a spus celor doi agenți.

După care, cei doi agenți i-au zis că ar fi lovit o mașină, lucru nedovedit din înregistrări. Dar nici cei doi agenți nu au chemat proprietarul la fața locului. La observațiile domnului Câmpean Andrei, agenții au spus că oricum îl vor urmări și că nu scapă de o amendă.

Având în vedere cele întâmplate, Asociația Persoanelor cu Dizabilități Valea Jiului a făcut în scris un număr de 3 (trei) sesizări: către Poliția Locală Petroșani, către D.G.A. Hunedoara și către Primăria Municipiului Petroșani. În respectivele sesizări, s-a cerut sancționarea celor doi agenți pe motiv de abuz în serviciu. Toate cele trei sesizări s-au făcut în data de 03.11.2024 și au avut atașate câte un CD cu filmări.

Răspunsul a venit în data de 02.12.2024, din partea Compartimentului Circulație, Drumuri Publice din cadrul Direcției Poliției Locale, ca urmare a adresei pe care Asociația Persoanelor cu Dizabilități Valea Jiului a trimis-o Primăriei Municipiului Petroșani. În respectivul răspuns (pe care de altfel îl anexăm acestui material) se spune că nu s-a putut lua nici o decizie disciplinară, deoarece cei doi agenți nu ar fi săvârșit nici o abatere pentru care nu a fost necesară întrunirea comisiei de disciplină.nmnAcum, nu putem să nu ne întrebăm cum se face că cei doi agenți au acționat așa, în condițiile în care legea spune clar, referitor la vehiculele electrice gen trotinete și biciclete, că nu este nevoie de permis de conducere pentru cele ce nu depășesc viteza de 25 km/h? Dar nici nu au fost sancționați nici măcar cu o mustrare scrisă! Ce să înțelegem din asta? Că unii se acoperă pe alții în cadrul Poliției Locale din Petroșani?

AUDIO