Iris Presecan Valentina, arhitect-șef al Direcției de Urbanism din cadrul Primăriei Petroșani, a primit ordin de demolare a unor construcții
Respectiva persoană este arhitect-șef dar din greșeală, credem noi că este la compartimentul urbanism.
Noi nu știm exact ce fel de arhitect este, dar știm că este șefa Direcției de Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Petroșani.
Pe lângă acest aspect, domnia sa încasează lunar puțin peste 8.000 de lei. Nu știm exact pentru ce sunt acești bani, deoarece este arhitectă în acte dar, de fapt, ea este șefa Direcției de Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Petroșani.

Să fie o eroare din cauza declarației de avere, când a fost completată, sau noi să greșim textul care a fost realizat la acea vreme?
Să vedem ce cuprinde declarația de avere a doamnei Iris Presecan Valentina. Conform declarației de avere din 2024, doamna deține un apartament dobândit în 2021 prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafață de 58 mp, titular cu cotă parte de 100% fiind dânsa. Domnia sa a făcut un credit la Alpha Bank în anul 2021, cu scadența în 2056, în valorare de 175.000 de lei. Salariul anual încasat de la Primăria Municipiului Petroșani este de 87.337 lei/an.





Cu siguranță, cititorii noștri vor analiza în profunzime aspectele respective și vor concluziona dacă doamna arhitectă, care ocupă postul de șefă a Direcției de Urbanism din cadrul Primăriei Petroșani, a își merită salariul de puțin peste 8.000 lei pe lună, în contextul în care este șefa Direcției de Urbanism din cadrul Primăriei Petroșani.
În contextul în care are delegare de la arhitectul șef pentru demolarea unor construcții ilegale din cartierul Colonie, noi ne întrebăm dacă le va demola pe toate, deoarece sunt multe. Așa că, tot anul va avea de demolat. Sperăm să nu avem nefericita surpriză să demoleze doar unde este incomodată, căci legea spune în felul următor: toți trebuie să plătească conform legii.
Sperăm ca doamna arhitect, pe post de șefă a Direcției de Urbanism de la Primăria Petroșani, să nu dea greș cu demolările și să demoleze doar ce își dorește. De preferat ar fi să demoleze tot ce este construit fără acte!
Revenim cu informații proaspete pe marginea subiectului de îndată ce vor începe respectivele demolări.
