Intervenții membri CJSU Hunedoara – Update ora 17.00
Astăzi, 05.01.2026, la sediul Instituției Prefectului – județul Hunedoara a avut loc o videoconferință convocată de Viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, dl. Marian Cătălin Predoiu, având ca obiect analizarea situației operative generate de ninsorile abundente din ultima perioadă.
În cadrul videoconferinței au fost prezentate situațiile operative din teritoriu, dificultățile întâmpinate în gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice, precum și măsurile întreprinse pentru asigurarea intervenției rapide și eficiente. De asemenea, s-a pus accent pe necesitatea cooperării interinstituționale, mobilizarea resurselor disponibile și menținerea unei comunicări operative pentru prevenirea și limitarea efectelor negative asupra populației și infrastructurii.
La nivelul județul Hunedoara, la această videoconferință au participat prefectul, subprefectul inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de urgență “Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara și membri ai Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
În cadrul întâlnirii a fost prezentată situația intervențiilor și a acțiunilor desfășurate de autoritățile județene în prima parte a zilei pentru eliminarea efectelor negative ale căderilor masive de zăpadă.
În continuare, la ora 16.00 un număr de 24 de localități din județul Hunedoara sunt nealimentate cu energie electrică, fiind afectați un număr de 4.364 de utilizatori, dintr-un total de 24.510 afectați inițial. Pentru remedierea avariilor, au fost suplimentate echipele în teren astfel se acționează cu 39 de echipe, dintre care 24 din județul Hunedoara, 9 echipe sosite în sprijin din alte județe și 4 echipe ale unor contractori privați.
De asemenea, echipele SDN intervin pe drumurile naționale din județ cu 21 de utilaje, iar operatorii economici care asigură deszăpezirea pe drumurile județene acționează cu 48 de utilaje. Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției (CJCCI) Hunedoara continuă monitorizarea situației și coordonarea tuturor acțiunilor, instituțiile implicate fiind în monitorizând permanent situația din teren.
