Inspectoratul Școlar Hunedoara ar trebui să intervină la școala I.G. Duca Petroșani peste preotul Luca Florin
Conform unor surse demne de încredere se arată faptul că preotul Luca Florin, subalternul Sfinției Sale Bulf, a îndemnat anumiți părinți împotriva familiei Câmpean. Surse apropiate din rândul părinților au relatat familiei Câmpean faptul că acel diriginte, preot Luca Florian, a spus părinților să nu mai spună familiei Câmpean ce se întâmplă la școală.
Se arată, conform familiei Câmpean, că aceasta solicită Inspectoratului Școlar Hunedoara mutarea acelui diriginte-preot îmbârligător, de la clasa a V-a, unde este diriginte. Se vorbește, conform familiei Câmpean, că se vor depune o serie de plângeri la instituții competente, pentru un alt abuz în serviciu.
Inspectoratul Școlar Hunedoara ar trebui să țină cont de faptul că acest preot a fost slujitorul directorului Demeter Ștefan și că la directivele acestuia a avut un comportament dezastruos cu privire la copiii familiei Câmpean.
Solicităm public să intervină Inspectoratul Școlar în regim de urgență! Respectivul scandal pare a nu se fi sfârșit! A rămas moștenire la școala I.G. Duca acest preot care face întocmai ce i se dictează din exteriorul școlii.
