INFORMARE / Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, s-a întâlnit astăzi cu membri ai Federației.

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, s-a întâlnit astăzi cu membri ai Federației „SANITAS”, care au participat la  o acțiune sindicală de pichetare a Prefecturii Hunedoara.

Reprezentanții salariaților din Sănătate și Asistență socială au prezentat prefectului revendicările sindicale și au solicitat ca acestea să fie trimise spre informare reprezentanților Guvernului României.  

Revendicările membrilor de sindicat sunt:

  1. Aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2007 – legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
  2. Stabilirea sporului de condiții prin raportare la salariul de bază aflat în plată;
  3. Acordarea stimulentului de risc salariaților din asistența socială.

Prefectul județului, Călin Petru Marian, le-a transmis celor aflați la acțiunea sindicală că va trimite Guvernului României solicitările membrilor de sindicat. Prefectul județului este convins că autoritățile guvernamentale vor găsi soluții pentru rezolvarea cererilor federației „SANITAS”, care reprezintă angajați ce își desfășoară activitatea în condiții deosebit de dificile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *