Inculpatul Gabor Vasile Ioan s-a dus peste ei și nu or avut tupeu să se bată. Tentativă de omor și fugă de la locul accidentului. Totul a fost cu premeditare?/VIDEO
Gabor Vasile Ioan face un denunț șoc, spunând că s-a dus între ei și unul nu a avut tupeu să sară la mine, autodenunț făcut de Gabor Vasile Ioan pe TikTok. Anchetatorii ar trebui să țină cont de respectivul denunț, dar și de ceea ce declară pe acel material!
După ce a fugit de la locul accidentului, respectiv după ce a comis o tentativă de omor, Gabor Vasile Ioan a apărut pe rețelele de socializare, mai exact pe TikTok, spunând că băiatul care a fost lovit de el a dat declarație mincinoasă și va fi băgat la mărturie mincinoasă.
Potrivit materialelor anterioare, unde am prezentat și imagini, la acea dată, Gabor Vasile Ioan s-a dus în acea zonă, unde locuiesc mai mulți băieți și a vrut să se bată cu unul dintre ei. Respectivul băiat nu a vrut să se bată cu Gabor Vasile Ioan. De ciudă, Gabor Vasile Ioan a făcut raliuri prin zonă. Apoi, venind în viteză, l-a lovit pe unul dintre băieți.
Potrivit imaginilor de pe camere, procurorii au stabilit faptul că este de competența Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Dosarul a fost declinat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, unde se fac cercetări în acest dosar.
Tot Gabor Vasile Ioan recunoaște pe respectivul live că îl lovește pe băiatul respectiv cu spoilerul. Anchetatorii ar trebui să fie foarte atenți la respectivul autodenunț făcut de Gabor Vasile Ioan, dar și la ce declară pe respectivul live!
După ce s-a întâmplat respectiva tentativă de omor și fuga de la locul accidentului, după câteva zile, Gabor Vasile Ioan s-a dus prin zonă, adică pe unde a avut loc acel accident, unde, din nou erau acei băieți afară, încercând să îi provoace din nou, ca să apară un alt scandal.
Băieții de pe TikTok îl învață pe Gabor Vasile Ioan să spună că medicul legist este de vină că ar fi eliberat un certificat medico-legal fals! Alții au alte păreri.
„Gabor Vasile Ioan: Ce să-mi dea în gură mă, că m-am dus singur între toți, mă! Bă, între toți, singur și n-or avut tupeu, mă! Mă face să vorbesc!
Persoană: Vali, tu poți să, poți să-l bagi și pe, pe, pe medicul legal în faza asta, că n-avea dreptul să îi deie certificat medico-legal!
Gabor Vasile Ioan: Păi stai să vezi ce s-o întâmplat aicea, că aicea ei nu știe că or depus mărturie mincinoasă. Și ăla, medicul legist, bravo, acela o să deie cu subsemnatul! De ce?
Persoană: O să deie pentru că l-o plătit.
Gabor Vasile Ioan: Păi el susține că l-am lovit la picior, da? Cu spoilerul. Și el și-o luat certificat medico-legal la umăr, că-i lovit la umăr. A fost lovit la umăr și ce o zis, stai că aicea îmi iau certificat medico-legal. Dar în filmare se vede că la picior l-am atins un pic.
Persoană: Păi se vede, dar trebuie să dovedească!
Altă persoană: A căzut când l-ai lovit, mă, dar nu-i… (întreruptă de Gabor Vasile Ioan)
Gabor Vasile Ioan: Nu. Dacă drumul avea trotuar, avea unde să meargă și să ăsta, și el era pe partea carosabilă, nu era trecere de pietoni, nu era nimica, ce căutai tu să stai și-i zice: „Domnule, de la distanță a accelerat mașina spre noi”. Am accelerat mașina spre voi. Ăștialalți or zis că or sărit, or fugit din față la mașină, acela di ce n-o fugit, dacă susține că l-am lovit io? S-ar băga avocații, dar care avocat vrea să se bage îl hărțuiește, îi pune de ăla în ștergătoare, foaie și zice că-l omoară, îl amenință, îl pune pe Andrei Câmpean ăsta să-l hărțuiască, să-l filmeze, să-l… Or omorât copilul unui judecător, fraților în tra, tot ăștia, tot gașca asta. I-o făcut cheie în trafic și l-or aruncat într-o râpă cu mașina. Mi-a luat permisul că interlopii mi-a regizat un accident, o zis că am dat în ei cu mașina. Și m-a băgat la tentativă de omor și mi-a luat permisul.
Persoană: Pe cât timp ți l-au luat?
Gabor Vasile Ioan: Mi l-a luat fără drept de circulație, nu știu, pe toată (întrerupt de Persoană)
Persoană: Băgași-ar pula în mama lor să și-o bage!
Gabor Vasile Ioan: Bă, ei vrea să mă bage acum cu ultrajul, tentativa de omor, amenințarea și ce dosar mai am? Patru dosare am. Tentativa de omor, ultraj, amenințare, a, și revocare. Am doi ani cu semnătură. Și dacă ăla ținea de mașină să eu nu am oprit și l-am atins, accident, tentativă de omor și am părăsit locul accidentului. Păi cum să mai stai când eu îs atacat?
Persoană: Intervenție, un proces-verbal de intervenție.
Gabor Vasile Ioan: N-am semnat niciun proces verbal, că n-am vrut să semnez, a făcut ilegal tot ce a făcut.
Persoană: Nu. O intervenție: Ce, o vrut tot pe tine să te amendeze, nu, când a venit 112?
Gabor Vasile Ioan: Da. Nu. Mi-o luat permisul și a zis, a considerat că tot eu îs vinovat. Și l-am atins un pic pe picior!”
I.P.J. Hunedoara, respectiv Poliția Petroșani, ar trebui să studieze foarte bine respectivele imagini, apoi să concluzioneze! Deoarece, cu privire la acest dosar, sunt câteva persoane care au văzut exact ce s-a întâmplat, persoane care au fost propuse martore în dosar. Deci, fără a avea dubii, se vede clar cum a fost lovit un bărbat cu mașina, apoi Gabor Vasile Ioan a părăsit locul accidentului!
Bineînțeles că numitul Gabor Vasile Ioan a rămas fără permisul de conducere, deoarece infracțiunile comise de el sunt deosebit de grave!
- VIDEO