Inculpatul Gabor Vasile Ioan a ieșit pe TikTok unde s-a lăudat cu una dintre faptele lui deosebit de gravî/VIDEO
Faptele există, dar Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg a clasat cauza! Inculpatul Gabor Vasile Ioan a intrat cu furca într-un cazinou în orașul Hațeg!
În urmă cu ceva timp, s-a dus la un cazinou de pe raza orașului Hațeg, să joace la aparate. Bineînțeles că pierduse banii! Un alt băiat a câștigat bani și de acolo a pornit scandalul. Drept dovadă, postăm un scurt citat de pe respectivul material video. Iar articolul va fi însoțit de materialul video, drept dovadă!„ – Uite, mă, Manuel a fost în Hațeg. Dumnezeu l-o adus acolo. Dacă nu era Manuel, eu eram la pușcărie pe 30 de ani”
„- O sărit un luptător, o sărit un luptător, că de acolo o plecat beleaua. O sărit un luptător la mine și am luat furca și-am vrut să-l ridic în furcă, în tavan, în sus, să-l țin până își dădea duhul .”
„- Și, dintr-o glumă, eu nu știam, Manuele, că ăla-i luptător, boxeur, ce îi, nu, nu am știut. După aia am aflat. Mă, frate, o câștigat la cazinou el, eram lângă el. Eu am pierdut, el a câștigat. I-o dat un câștig mai mare și i-am zis „Îi dai și lui fratele tău ceva de noroc”. O zis: „Ce să fac, mă?” și s-o ridicat la mine. „Mă, tu la cine te ridici?”, „La tine, mă!” și ne-am împins acolo. „Da, mă? Stai că îți dau eu acum, îți moi eu coarnele!” M-am dus în portbagaj, mmm, mulțumesc la Dumnezeu!”
„Persoană (Manuel): – … tot copilul te-o văzut. „Tată, Vali e cu furca-n mână!”
Dar, potrivit surselor noastre, ne întrebăm cum de a fost posibil ca respectivul dosar să fie clasat, iar Judecătoria Hațeg nici măcar să nu știe despre această faptă? Este adevărat că a fost reținut la acea vreme pentru 24 de ore, apoi a avut control judiciar. Dar totul s-a șters cu buretele!
Nu știu ce vor face reprezentanții IPJ Hunedoara, Tribunalul Hunedoara, Ministerul Justiției și alte instituții competente, în situația în care o persoană, trecută în baza de date a Ministerului public și Ministerului Justiției ca fiind o persoană periculoasă, intră într-un club sau cazinou cu o furcă, cu intenția de a lovi pe cineva, spunând pe acel live pe rețelele de socializare că dacă nu interveneau anumite persoane, băga furca în el și ținea furca în el până își dădea mațele afară!
Credeți-ne, sunt fapte deosebit de grave! Dar de această dată, atât Procurorii cât și polițiștii de pe raza orașului Hațeg,, nu au vrut să vadă și nu se cunosc motivele pentru care au închis ochii!
Este imperios necesar ca dosarul să se redeschidă! Sursele noastre ne-au spus că dosarul a fost clasat! Este strigător la cer, pentru că fapta este încă recentă, probe sunt, mai ales că spune inculpatul cu gura lui ce a făcut!
Totuși, așteptăm ca reprezentanții instituțiilor competente să facă ceva în acest caz, deoarece demersurile noastre vor porni și vom face lumină în acest caz! Asta, în eventualitatea în care reprezentanții instituțiilor abilitate nu vor să înțeleagă ce faptă a avut loc în acel cazinou, gravitatea acelei fapte!
Sperăm că nu vom fi nevoiți să apelăm la organele superioare și că Poliția Hațeg și Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg să redeschidă dosarul, mai ales că acum le punem la dispoziție și materialul video unde chiar făptuitorul povestește ceea ce a făcut!