În urma percheziției domiciliare s-au deteriorat și s-au pierdut probe. Totul a fost regizat?
În urma percheziției domiciliare s-au deteriorat și s-au pierdut probe. Totul a fost regizat?
În urma materialelor publicate pe data de 04.11.2025 despre percheziția informatică a numitului Andrei Câmpean, materiale care se refereau la pierderea și deteriorarea unor probe de către cei de la I.P.J. Hunedoara, revenim cu prezentul articol.
Pierderea și/sau deteriorarea de probe într-un dosar poate duce la o gravă viciere a respectivului dosar, putând merge până la oprirea anchetei, adică la încetarea procesului, la clasarea dosarului, iar cei care se fac vinovați de pierderea și deteriorarea de bunuri care constituie probe, pot fi drastic sancționați. Așa spune legea.
În articolele din data de 4 noiembrie 2025 am descris pe larg toate consecințele pe care le poate avea pierderea sau deteriorarea de probe, atât asupra dosarului, cât și asupra persoanelor vinovate, deci nu vom mai reveni asupra respectivelor consecințe.
Noi spunem doar că Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, procurorii D.I.I.C.O.T. se pot autosesiza în această speță, cu privire la pierderea și deteriorarea de probe în cazul percheziției informatice a numitului Câmpean Andrei, iar instanța, odată sesizată, poate trage la răspundere pe cei care au pierdut și au deteriorat probe.
În această situație, multe alte dosare aflate pe rol la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani sunt puse în dificultate, nemaiexistând respectivele probe. Deci, vorbim clar despre o rea credință, în contextul în care s-a dorit cu orice preț distrugerea sau mușamalizarea mai multor dosare penale.
De asemenea, legea nu îți permite să iei probe dintr-un dosar și să le pui în altul, dar la Petroșani se pare că se poate. Amintim că procurorul Alin Sfectovici are o problemă personală cu Andrei Câmpean încă din anul 2022.
Cine se face vinovat că sunt compromise probele, Andrei Câmpean, care a văzut că plicurile au fost sigilate în casă la el, iar la Alba Iulia nu mai erau sigilate în totalitate, mai exact cele în care se aflau body-cam-urile?
Oare plicul în care se aflau cardurile de memorie și body-cam-urile s-a agățat pe bancheta din spate a mașinii sau în portbagaj, de a rezultat o gaură în plic, ducând la lipsa unui carde de memorie și deteriorarea unui body-cam?
Vom reveni cu noi informații, imediat cum acestea vor fi disponibile!
