În comuna hunedoreană Peștișu Mic autoritățile locale investesc în infrastructură rutieră
În comuna hunedoreană Peștișu Mic autoritățile locale investesc în infrastructură rutieră, investesc în turism. Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a participat sâmbătă la două evenimente importante pentru comunitatea din Peștișu Mic: recepția finală a drumului care leagă satul Valea Nandrului de Schitul „Sfântul Nectarie” și deschiderea Punctului Gastronomic Local din satul Cutin.
Au mai fost alături de primarul comunei, Daniel Dobruțchi, deputatul PNL-Hunedoara, Vetuța Stănescu, subprefectul, Lorincz Szell, primarii liberali din Șoimuș și Luncoiu de Jos, Mihai Irimie și Călin Dud, dar și investitorul hunedorean care a finanțat construirea Schitului „Sfântul Nectarie” (care va deveni în curând mănăstire), Ovidiu Crișan.
Astfel, spun autoritățile locale din Peștișu Mic, se va asigura accesul auto mult mai bun, pentru cei peste 5000 de vizitatori săptămânali ai schitului. Tot sâmbătă, în satul Cutin, a fost deschis „Centrul Gastronomic Local”, care va oferi vizitatorilor posibilitatea să descopere obiceiurile și mâncarea tradițională din această frumoasă zona turistică.
Primarul comunei Peștișu Mic, Daniel Dobruțchi, i-a transmis prefectului Călin Petru Marian, că se va implica în proiectul Instituției Prefectului, „Promovăm Hunedoara”, și va deschide astfel de centre gastronomice și în alte sate ale comunei.
Biroul de presă
