Ienulesc Ioan Rusu: instanța menține măsura arestului la domiciliu până la o nouă verificare
În data de 07.08.2026, instanța de la Petroșani a menținut măsura arestului la domiciliu până la o nouă verificare în ceea ce îl privește pe Ienulesc Ioan Rusu, în dosarul 4406/278/2026/a1.7, având ca obiect verificare măsuri preventive (art. 207 N.C.P.P.)

„Tip soluție: Soluționare
Soluția pe scurt: În temeiul art. 348 Cod procedură penală rap. la art. 207 alin. (6) Cod procedură penală constată legalitatea și temeinicia măsurii arestului la domiciliu luată prin încheierea penală din data de 13.07.2026, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Petroșani, în dosarul nr. 4406/278/2026/a1.6, definitivă prin neapelare la data de 16.07.2026 față de inculpatul Ienulesc Ioan-Rusu, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. 2, alin. 21 lit. c, d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 alin. 3 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1, art. 43 alin. 5 Cod penal.
În temeiul art. 207 alin. 4 Cod procedură penală menține măsura arestului la domiciliu luată față de inculpatul Ienulesc Ioan-Rusu până la o nouă verificare, nu mai târziu de 30 de zile.
În temeiul art. 221 alin. (1) Cod procedură penală impune inculpatului Ienulesc Ioan-Rusu obligația de a nu părăsi imobilul din mun. Petroșani, str. Slătinioara, nr. 52, jud. Hunedoara, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza.
În temeiul art. 221 alin. (2) Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligații: a) să se prezinte în fața judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu se apropie de partea civilă Varga Claudiu Adrian și de martorii Petraru Maria și Grecu Paul Virgil, și să nu comunice cu aceștia, direct sau indirect, pe nicio cale. În temeiul art. 221 alin. (3) Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul va purta permanent un sistem electronic de supraveghere.
În temeiul art. 221 alin. (4) Cod procedură penală atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
În temeiul art. 221 alin. (5) Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul poate părăsi imobilul susmenționat pentru a se prezenta în fața organelor judiciare la chemarea acestora. Permite inculpatului Ienulesc Ioan-Rusu să părăsească imobilul situat în municipiul Petroșani, str. Slătinioara nr. 52, județul Hunedoara, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-19:00, pentru a se deplasa la punctul de lucru al S.C. LACRIMA MUNTELUI S.R.L., situat în orașul Petrila, str. Jieț nr. 192A, județul Hunedoara, în vederea desfășurării activității profesionale în intervalul orar 10:00-18:00, precum și pentru revenirea la domiciliu, pe traseul stabilit de organul desemnat cu supravegherea.
Permisiunea se acordă începând cu data încheierii contractului individual de muncă și până la următoarea verificare a măsurii preventive, dar nu mai târziu de data încetării ori înlocuirii arestului la domiciliu sau de data încetării contractului individual de muncă.
Pune în vedere inculpatului să depună la dosarul cauzei, în termen de 3 zile de la începerea activității, copia contractului individual de muncă, din care să rezulte locul și programul de lucru. Pune în vedere inculpatului că permisiunea acordată este limitată la scopul, zilele, intervalul orar și traseul stabilite, iar nerespectarea cu rea-credință a acestora poate atrage înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, în condițiile art. 221 alin. 11 Cod procedură penală.
Dispune ca Poliția mun. Petroșani să supravegheze respectarea măsurii arestului la domiciliu și a obligațiilor impuse inculpatului. Prezenta se comunică inculpatului, procurorului, Poliției Municipiului Petroșani, Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Petroșani, Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea Pașapoartelor Simple Hunedoara, Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara-Serviciul Cazier, Poliției de Frontieră și S.C. LACRIMA MUNTELUI S.R.L. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat Mantale Claudia Bianca, în cuantum de 411 de lei conform delegației nr. 4719/06.08.2026, se avansează din fondurile Ministerului de Justiție și rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestație pentru inculpat și procuror în termen de 48 de ore de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, contestația se depune la Judecătoria Petroșani. Pronunțată astăzi, 07.08.2026, ora 14,30, prin punerea soluției la dispoziția inculpatului și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței.
Document: Încheiere de dezînvestire 07.08.2026”
Familia lui Ienulesc Ioan Rusu are un trecut nu tocmai curat. Astfel, vă reamintim că „familia Ienulesc, mai exact, mama, tatăl și fiul au bătut o persoană în Municipiul Petroșani. Fiul acestora, Ienulesc Ioan Rusu este cunoscut de procurori pentru consum de droguri de risc și de mare risc. Vă reamintim că numitul Ienulesc Ioan Rusu este arestat preventiv pentru lovire și alte violențe” (sursa: fragment din articolul „Ana Ienulesc a fost ridicată de procurori de la locul de muncă”, din 12.05.2026) și că „Mai reamintim faptul că în anul 2023, Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe numitul Ienulesc Ioan Rusu la închisoare pentru trafic de droguri de risc în dosarul numărul 2333/97/2023, dosar care avea ca obiect sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției (art. 483 N.C.P.P.). În anul 2024, la Judecătoria Petroșani, când atât Ienulesc Ioan Rusu cât și părinții săi au fost implicați într-un scandal, Ienulesc Ana a cerut ordin de protecție, cererea fiindu-i respinsă de judecători.” (Sursa: fragment din articolul „Ienulesc Ioan-Rusu: din arest preventiv instanța a dispus arest la domiciliu”, din 19 iulie 2026).
