Hunedoara/Activități preventive, împreună cu lucrători din cadrul I.S.U. Hunedoara, organizate în cadrul campaniei „M.A.I. etic, M.A.I. integru!”
Ofițerii de prevenire din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean Hunedoara – Inspecția de Prevenire au desfășurat, în data de 14 octombrie 2021, activități cu caracter preventiv în cadrul Campaniei naționale de promovare a integrității ”M.A.I. etic, M.A.I. integru!”, în Deva Shopping Center.
Scopul campaniei este conștientizarea cetățenilor și a personalului M.A.I. cu privire la consecințele implicării în fapte de corupție și încurajarea semnalării unor astfel de fapte. Activitatea de prevenire adresată cetățenilor a fost desfășurată de echipe mixte, formate din ofițeri din cadrul D.G.A. și lucrători din cadrul I.S.U. Hunedoara – Inspecția de Prevenire.
În cadrul acestui demers de prevenire a faptelor de corupție au fost distribuite materiale de informare din campania “M.A.I. etic, M.A.I. integru!”, constând în peste 100 flyere cu mesajele “Corupția te arde” și alte materiale preventive.
De asemenea, în data de 15 octombrie a.c., a fost organizată la sediul I.S.U.J. Hunedoara o întâlnire cu toți inspectorii din cadrul Inspecției de Prevenire, unde au fost abordate subiecte specifice, cu privire la consecințele implicării în fapte de corupție și încurajarea semnalării unor astfel de fapte.
Persoanelor participante la aceste activități le-au fost comunicate datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Hunedoara, respectiv municipiul Deva, Str. Mihai Eminescu, nr. 130, județul Hunedoara, telefon/fax: 0254.223.700; e-mail: hunedoara.dga@mai.gov.ro.
SERVICIUL JUDEȚEAN ANTICORUPȚIE HUNEDOARA
