AncheteNews

Gyapias Alina: amendată pentru că a modificat casa, fără autorizație

Gyapias Alina este sora lui Gabor Vasile Ion. Păi, în situația asta, dacă fratele construiește o casă fără acte, sora lui de ce nu ar modifica-o pe a ei, tot fără a avea acte? Totul s-a întâmplat în Municipiul Petroșani, județul Hunedoara, mai exact în cartierul Colonie. Totul se întâmplă în județul Hunedoara, nici o instituție competentă nu sesizează instituțiile abilitate, deoarece nimic pare a fi bine, iar legea se încalcă flagrant!

SwqCum am prezentat și în materialele anterioare, faptul că fratele acestei persoane a încălcat legea de mai multe ori construind fie o casă fără acte, fie extinderea acelei case fără a obține acte, este același lucru cu ce a făcut sora lui, deoarece nici ea este în legalitate. Tot ilegal a făcut și, în acest sens, poate că reprezentanții Primăriei Municipiului Petroșani vor avea curaj să sesizeze autoritățile! Bineînțeles în situația în care nu le va fi frică și teamă de ce ar putea să li se întâmple din partea acestei familii, care provoacă mereu scandal!

Una peste alta, v-am demonstrat și de această dată, pentru a nu știu câta oară, cum se încalcă legea flagrant în Municipiul Petroșani, mai exact în cartierul Colonie! Iar autoritățile par să fie nepăsătoare, de la munca la negru și până la a reconstrui o casă fără a avea autorizație, nimic nu pare a fi interzis pentru aceste persoane!

SaqÎn contextul în care amenzile nu sunt pe măsură, pare că rămân la nivel de amenzi, deoarece nimeni, niciodată nu le plătește. Și în situația asta ne continuăm activitățile la negru, sau ne extindem cu casele construite fără acte, ori construim case fără acte, tot aceeași chestie este pentru unii! Iar pentru alții, vorbim din partea cealaltă, este mult mai grav că un „om neimportant” apără asemenea persoane, care comit infracțiuni peste infracțiuni!

AssAcum, acel „om neimportant” nu mai este în zonă să prezinte realitatea. Păi, de ce se întâmplă acest lucru? Pentru că acel „om neimportant” apără cu orice preț infracționalitatea, apără cu orice preț respectiva familie, care încalcă legea cu bună știre!

Vom reveni cu informații proaspete pe parcursul anchetei jurnalistice. Dar vom sesiza și instituțiile competente! În aceste sens, suntem tare curioși ce măsuri se vor lua până la urmă, căci doar de măsurile cu amendă suntem sătui!