George Covaciu: cercetat în stare de libertate pentru conducere autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere
Revenim cu noi informații în cazul numitului George Covaciu. „Este cercetat în stare de libertate până când vine răspunsul expertizei cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise în sânge”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ. Timiș.
Vă reamintim că, inițial, George Covaciu a fost reținut 24 de ore pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, acesta fiindu-i suspendat. Totodată, vă reamintim în cele ce urmează, două fragmente din articolul nostru din data de 22 mai 2025, intitulat: „George Covaciu: a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, reținut pentru 24 de ore/VIDEO” (Puteți citi articolul în întregime la adresa https://newsvj.ro/george-covaciu-a-condus-pe-drumurile-publice-fara-a-poseda-permis-de-conducere-retinut-pentru-24-de-ore-video/ ):
„Un filtru al poliției l-a oprit astăzi în trafic pe George Covaciu, pentru o verificare de rutină. După verificările făcute, polițiștii au constatat faptul că numitul George Covaciu avea permisul de conducere suspendat. În acest sens, polițiștii au dispus reținerea numitului George Covaciu pentru 24 de ore, pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu permis de conducere suspendat, deci echivalent cu „fără permis de conducere”.
„„Bărbatul în cauză a fost reținut pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat din data de 13.02. În acest caz a fost întocmit dosar penal,” purtător de cuvânt al I.P.J. Timiș, Remus Medinca.”
