Gabor Vasile Ioan: „Mă băgați la pușcărie și-mi dați amenzi, mă polițiștilor, mă? Mă, nesimțiților, mă, de n-am somn noaptea în pat câți bani mi-ați luat, mă?”/VIDEO
Din nou polițiștii de la Poliția Municipiului Petroșani au fost făcuți nesimțiți, din nou se repetă radiografia limbajului licențios din partea nimeni altuia decât al lui Gabor Vasile Ioan.
Gabor Vasile Ioan i-a făcut pe polițiștii de la Poliția Municipiului Petroșani nesimțiți, pentru că au îndrăznit să îi aplice câteva amenzi. Bineînțeles că acele amenzi au fost primite conform legilor în vigoare.
De asemenea, Gabor Vasile Ioan se plânge pe TikTok că avocații nu au reușit să facă nimic, mai exact avocații nu au reușit să îl scoată din rahatul făcut tot de el. Adică este inculpatul care a comis foarte multe infracțiuni într-o perioadă scurtă, vorbim despre câțiva ani de zile, mai exact din 2023 până în 2025 a tot comis infracțiuni. În viziunea lui, nu a făcut nimic!
Acest inculpat, îl putem numi domnul condamnat la suspendare cu doi ani, nu a înjurat pe nimeni, nu a amenințat pe nimeni. În schimb, faptele lui vorbesc, noi doar le prezentăm!
Iată cum se victimizează, cum se plânge dar și cum amenință și îi face în fel și chip pe polițiști numitul Gabor Vasile Ioan, într-o postare de-a sa, de pe TikTok:
„Gabor Vasile Ioan: Polițiștilor, sunteți plătiți din banii statului să vă bateți joc de români mă, și de mine, mă? Mă băgați la pușcărie și-mi dați amenzi, mă polițiștilor, mă? Mă, nesimțiților, mă, de n-am somn noaptea în pat câți bani
mi-ați luat, mă? Bă, câte teancuri de bani am dat la avocați, mă, numai eu și Dumnezeu… Nici avocații n-or făcut nimic, mă, împreună cu voi, mă? Bă, câte amenzi am plătit, mă, de nu mai știu de capul meu, mă! Bă, câte controale judiciare mi-ați dat, mă, un an și ceva numai semnături, plus doi ani de zile la Deva, mă! Mă anchetatorilor, mă polițiștilor, mă completuri de judecată, de ce faceți, mă, că ați luat atestatele alea și aveți atâta școală și atâtea facultăți! Că, mă, am ajuns să nu mai am liniște și somn în pat, mă, din cauza voastră?
Că susțineți interlopii și-l susțineți pe un șontorog, pe un ziarist, așa-zis ziarist, îl susțineți să vă folosiți de el ca să îmi faceți mie belele, să mă băgați la pușcărie, mă? Să n-am eu somn în pat că mere Bobi Muntean, Bobi Muntean mere să zică că-i tentativă de omor. Pavel, hai repede că-i la, că-i tentativă de omor? Păi voi credeți că așa mă bagă pe mine la tentativă de omor? Pe o scrisoare medicală? Hai, de nu o să fac expertize și de nu ce controale o să aduc eu în Petroșani! Dacă nu, nu o să vă vină să credeți ce controale!
Decât să mă duc la pușcărie nevinovat, mai bine mă sui pe un bloc zgârie nori și mă arunc în cap! Dar înainte să mă arunc în cap, spun tot și dau tot pe față ce-i aicea! Tot! Ce fac eu aicea, controalele care le aduc eu, Doamne, Procuratura Militară o aduc aicea, mă. Bă, militarii cu armele și cu tancurile le aduc în Petroșani! Vă arăt eu! Vă arăt eu ce aduce băiatul aicea, ca să vă cumințiți și să nu credeți că treaba pe Pământ e așa cum credeți voi!”
Tot condamnatul la doi ani cu suspendare spune că vă aduce controale în Petroșani, peste instituțiile publice deoarece, el spune că vrea să i se șteargă cu buretele tot ce s a întâmplat! Atenție, că dacă se va sui pe bloc cum a spus, va fi vai și amar de pământ, „va trebui udat”.
Potrivit portalului Judecătoriei Petroșani nu ar mai fi mult până se vor da sentințele cu privire la infracțiunile acestui inculpat! În această perioadă, nu trebuia să mai comită alte infracțiuni, dar a comis! După cum se știe!
- VIDEO