AncheteNews

Gabor Vasile Ioan își va afla sentința în dosarul penal în care este acuzat de distrugerea unui aparat dintr-un cazinou/VIDEO

Referindu-se la cazinoul „King”, Gabor Vasile Ioan, spune despre angajații cazinoului și despre cei care efectuează controale, că sunt cu toții mână în mână.

Acesta mai spune că toți mănâncă de acolo, că li se dă cu plasa bani la controale. Gabor Vasile Ioan mai spune că au intrat controalele, poliția și alte controale și nu le făcea nimic la minori și la cei cu autoexcludere care erau în cazinou și că plecau afară, câte 20 de polițiști.

Reamintim faptul că domnul Gabor Vasile Ioan a fost acuzat de distrugere. Pentru acest fapt i s-a întocmit dosarul penal numărul 1582/278/2026, având ca obiect distrugerea (art. 253 N.C.P.) și are următoarea înfățișare în fața completului de judecată pe data de 08.10.2026, când, probabil, își va afla sentința.

XCDE

Mai mult, într-o convorbire venită pe surse, convorbire pe care Gabor Vasile Ioan a avut-o pe TikTok cu un cetățean, respectivul cetățean îi spune lui Gabor Vasile Ioan că a amenințat-o pe administratoarea de la cazinoul „King”. Gabor Vasile Ioan a întrebat cu ce a amenințat-o și i s-a răspuns să stea cuminte pentru că se duce la pușcărie pentru că amenință oamenii. Gabor Vasile Ioan a răspuns că respectiva administratoare să aducă amenințări că a amenințat, să aducă camere, martori, că sunt camere acolo. Interlocutorul lui Gabor Vasile Ioan îi răspunde acestuia că totul a fost prin telefon. Gabor Vasile Ioan se miră și întreabă „prin telefon?”, apoi spune că nu a amenințat pe nimeni. După care a întrebat dacă pe patroană și dacă așa i-a spus aceasta interlocutorului lui Gabor Vasile Ioan. Interlocutorul lui Gabor Vasile Ioan a răspunsă că da și că patroana i-a trimis o înregistrare.

Gabor Vasile Ioan l-a întrebat pe interlocutorul său: ce îl interesează, ce vrea să facă, ce vrea să rezolve cu asta respectivul interlocutor? Acesta îi răspunde lui Gabor Vasile Ioan să nu mai amenințe, că își face singur probleme. Gabor Vasile Ioan îi răspunde spunându-i interlocutorului său să nu-i bage vorbe în gură, să aducă înregistrare că a amenințat și să-și vadă de treaba lui și că atunci când are înregistrări cu el că a amenințat, să mai vorbească. La care interlocutorul lui Gabor Vasile Ioan îl întreabă dacă poate să pună înregistrarea dintre Gabor Vasile Ioan și administratoarea cazinoului „King”. Gabor Vasile Ioan a răspuns că da, chiar îl roagă să o pună.

WhatsApp Image 2026 10 06 at 17.32.06Interlocutorul lui Gabor Vasile Ioan i-a spus că a primit și o filmare cu el, adică cu Gabor Vasile Ioan, la care Gabor Vasile Ioan i-a spus interlocutorului său să pună și acea filmare, dacă a primit-o de la patroana aceea. Interlocutorul lui Gabor Vasile Ioan îi spune din nou acestuia să încerce să-și vadă de treaba lui, că singur își face probleme și că îi spune prietenește aceste lucruri.

Gabor Vasile Ioan îi răspunde interlocutorului său că le-a spus cineva la angajatele cazinoului că să le ia buletinele la toți, să-i controleze pe toți, să nu mai cumpere euro, pentru că Vali, adică Gabor Vasile Ioan, vrea să bage acolo minori. Dar Gabor Vasile Ioan spune că el nu vrea să bage minori și că oricum minorii mergeau în fiecare seară acolo și schimbau euro, dar și că minorii mergeau acolo în fiecare seară și jucau, pierdeau bani grei și se drogau acolo.

Interlocutorul lui Gabor Vasile Ioan i-a spus acestuia că respectiva femeie i-a zis că nu este cazinoul ei, că ea este doar așa, pe zonă. Gabor Vasile Ioan îi răspunde că ea e doar mască, la vrăjeală, iar cazinoul este al lui Guță. La care interlocutorul lui Gabor Vasile Ioan îi răspunde acestuia că nu-l interesează și că el doar în spune lui Gabor Vasile Ioan să-i lase că își face numai belele. La care Gabor Vasile Ioan spune că „și bătut și futut și cu banii luați” nu e în regulă cu treaba asta și că a băgat un miliard și ceva de lei, iar că atunci când s-a spart un ecran, gata, trebuie să i se facă belele? Și că lui nu are nimeni ce să-i facă, că el, Gabor Vasile Ioan a vorbit cu toți, inclusiv cu poliția și i-au spus că cei de la cazinou nu au ce să-i facă lui Gabor Vasile Ioan, că se judecă 2-3 ani și după aceea îl obligă să le plătească geamul, pentru că nu s-a dat cu securea, nu s-a dat cu barosul. Și să-i dea administratoarea cazinoului interlocutorului înregistrarea că el, Gabor Vasile Ioan, a amenințat. La toate acestea, interlocutorul lui Gabor Vasile Ioan i-a răspuns că el încearcă să-i explice acestuia să stea liniștit și să-și vadă de familia sa. La acest răspuns Gabor Vasile Ioan i-a replicat interlocutorului dacă a întrebat-o pe respectiva administratoare a cazinoului „King” dacă bărbatul ei este la închisoare pentru amenințare și pentru șantaj.

Vă reamintim că pe data de 20.02.2026 scriam articolul „Gabor Vasile Ioan a spart un aparat al cazinoului King”, din care prezentăm câteva fragmente:

„Gabor Vasile Ioan s-a prezentat la Cazinoul King din Municipiul Petroșani, unde a băgat o anumită sumă de bani, a văzut că a pierdut respectivii bani și a decis să își recupereze banii prin a sparge respectivul aparat.

Conform surselor noastre de încredere, se arată faptul că reprezentanții cazinoului vor solicita instituțiilor publice competente în domeniu să ia act de cele întâmplate și să fie tras la răspundere cel care a distrus aparatul.”

„La Cazinoul King din Municipiul Petroșani există o angajată de două săptămâni. Respectiva angajată este prietenă cu Gabor Vasile Ioan. În acel context, după ce a fost spart aparatul, trebuia să apese butonul de panică, potrivit surselor noastre de încredere.

Butonul de panică a fost declanșat după ce au aflat administratorii Cazinoului King. La solicitarea lor, angajata cea tânără a apăsat butonul de panică, deși Gabor Vasile Ioan plecase din local. Asta pe noi ne face să ne întrebăm cum s-a putut așa ceva.

Cum de apeși butonul de panică după ce pleacă jucătorul care a spart aparatul și apeși butonul de panică doar după ce intervin administratorii cazinoului King?

Se vorbește, conform surselor noastre de încredere, că ar exista o încrengătură între acea angajată de două săptămâni și Gabor Vasile Ioan. Acolo se vorbește și despre valută schimbată la negru, tot acolo se vorbește și despre minori care joacă la aparate. De asemenea, tot acolo se vorbește și despre consum de droguri.”

Mai reamintim și faptul că pe data de 22 februarie 2026, scriam articolul „Gabor Vasile Ioan a fost reținut 24 de ore după ce a spart un aparat la Cazinoul King”. În cele de urmează, vă prezentăm un fragment din respectivul articol:

„Conform celor declarate de Gabor Vasile Ioan, se arată faptul că a băgat peste un miliard la respectivul aparat și a spart acel aparat de nervi că a pierdut. Deși vorbise cu familia lui Guță că achită prejudiciul, l-a spart de nervi, apoi i-a părut rău.

Conform surselor noastre de încredere se arată că la Cazinoul King din Municipiul Petroșani joacă minori la aparate și mai apar și polițiștii prin zonă, văd ce se întâmplă, dar nimeni nu ia măsuri.”

Având în vedere că, pe lângă faptul că numitul Gabor Vasile Ioan a spart un aparat de joc mecanic, acesta a făcut și amenințări telefonice la adresa administratoarei cazinoului „King”, după cum reiese din cele relatate ceva mai sus, situația lui Gabor Vasile Ioan se poate înrăutăți în ochii instanței.

Acum să răspundem la întrebarea: de ce apare ca reclamant în dosar firma S.C. BVB GAME S.R.L.? Răspunsul este că „între S.C. BVB GAME S.R.L. și cazinoul fizic „King” (sau brandul „King Casino”) nu există o legătură corporativă directă sau o relație de proprietate publică, ci una strict operațională și comercială de colaborare pe piața jocurilor de noroc retail.

Legătura dintre cele două entități se manifestă pe trei paliere principale:

  1. Găzduirea și operarea de aparate (Slot-Machines): În industria de retail din România, este o practică standard ca firme licențiate pentru operarea aparatelor de tip slot-machine (cum este BVB GAME S.R.L.) să colaboreze sau să plaseze aparate de joc în locații fizice operate sub branduri mari, cum sunt sălile grupului Club King S.R.L..
  2. Prezența pe piața de retail din Valea Jiului: Deși BVB GAME S.R.L. își are sediul principal în județul Covasna, compania deține licențe și autorizații de exploatare emise de ONJN pentru puncte de lucru și echipamente din mai multe județe, acționând ca partener logistic sau tehnic pentru diverse săli de jocuri din țară.
  3. Parteneriat de brand/franciză locală: Sălile de jocuri fizice King (inclusiv cea din Petroșani) funcționează adesea prin asocieri în participațiune sau contracte de colaborare, unde managementul spațiului și logistica locală revin unor operatori cu infrastructură solidă în teritoriu, în timp ce identitatea vizuală și platforma aparțin rețelei King.

Pe scurt, BVB GAME S.R.L. acționează ca un operator logistic/tehnic partener, care furnizează, gestionează sau co-exploatează echipamente de joc în cadrul rețelei fizice King din teritoriu, fără a deține brandul global. Funcția de manager al societății este deținută de Balo Endre.” (Sursa: Internet)

Vă vom ține la curent cu ultimele informații referitoare la acest dosar, în momentul în care acestea vor apare pe portalul Judecătoriei Petroșani. Țineți aproape!

  • VIDEO