Gabor Vasile Ioan instigă persoanele pe tiktok să înjure neamurile lui Cristian Munteanu/VIDEO
În acest articol se regăsesc personaje sonore din Municipiul Petroșani, Cartier Colonie! O spunem pentru că familiile Gabor Vasile Ioan și Birta sunt cunoscute la nivelul municipiului Petroșani, deoarece în trecut, ca și în prezent, au fost sau au avut loc mai multe divergențe.
Gabor Vasile Ioan îi transmite printr-un mesaj telefonic băiatului de pe TikTok, pe care îl cheamă Milion, informații despre Vele și Mircea. Aceste două persoane sunt verișori cu Cristian Munteanu și cu Gabor Vasile Ioan. Toate astea au fost premeditate, doar pentru a-l sacrifica pe Cristian Munteanu. Gabor Vasile Ioan, aflându-se într-un conflict destul de mare cu vărul lui Cristian Muntean, acum s-a gândit că ar fi mai bine să își implice și restul neamurilor în această poveste, adică să treacă la acțiuni mascate.O spunem deoarece dovezile sunt compromițătoare la adresa neamului respectiv, prin faptul că Gabor Vasile Ioan a instigat o persoană pe TikTok, pe rețelele de socializare, să îi defăimeze neamul, neavând nici cea mai mică remușcare că Vele și Mircea sunt veri dulci cu Gabor Vasile Ioan. Asta s-a întâmplat doar pentru a-l sacrifica pe Muntean Cristian, dar noi am fost pe fază și am înregistrat toate „momentele artistice” puse în joc!
Persoanele care își aud numele în acest articol pot reveni cu un punct de vedere, având spațiul de emisie pus la dispoziție! Dar să nu încerce careva altceva cu reprezentanții noștri!Reprezentanții noștri nu au nici o legătură cu ce s-a întâmplat în acel material video, în aceeași scenetă care s-a derulat împotriva lui Cristian Muntean sub pretextul că va fi decapitat. Dar asta o vom relata în materialul următor, cum se vorbește că se vor lăsa decapitări la nivel înalt!
În următorul material veți auzi când spune Gabor Vasile Ioan că Mircea și cu Vele îl va decapita pe Câmpean Andrei pentru faptul că se află în spatele acestei combinații spuse de el, dar nu scapă nici Cristian Munteanu, pentru că a trădat Neamul.Ne întrebăm ce vor face reprezentanții IPJ Hunedoara după ce vor digera acest material! Dar ce va spune acel neam, din cartierul Colonie, despre vărul lui dulce Gabor Vasile Ioan? Am ajuns să vedem și clipe horror! Un personaj certat cu legea își sacrifică toate neamurile pentru a-l defăima și amenința pe Muntean Cristinel cu orice preț!
Mai jos vă prezentăm un extras din înregistrarea audio-video făcută de Gabor Vasile Ioan pe TikToK ( și ep care o atașăm în original la articol):
„Gabor Vasile Ioan (în șoaptă): – S-auziți acuma! S-auziți! (n.r. e vorba de o înregistrare)
„Persoană1: – Deci, să-ți fie rușine aicea, care înjuri de copii, de morți și de nepoți! Nu știu! Și fii atent, că-l iau numai pe mortu acela care o murit înaintea lu mă-ta! (neinteligibil).
Persoană2: – Tata meu și fratele meu, acela care i-o profanat mormântul la fratele mau, frate! S-o dus el și o profanat mormântu!
Persoană1: – Îmi trimite mesaje pe privat: „Domnu Toma rămâne să înjuri.”
Persoană2: – Oo, ia fă-te că înjuri la Norica! Mâncați-aș pula ta atunci dacă e așa, dacă el îți scrie, da?
Persoană 1: – Ai văzut, bă, că vrea să-ți facă manevre?
Persoană 2: – Păi nu, da știi ceva frățioare? Crede-mă ce-ți spun! Mâine, dacă n-o să-l spargă Vele, că io mâine îl sun pe Vele, pe Cătălin și pe Mădălin. O să auzi! „
„Gabor Vasile Ioan: Șșșș! (Sună pe cineva la telefon): Milioane, să ”
Gabor Vasile Ioan: (cu voce schimbată): … să mai scoală.
Gabor Vasile Ioan (în timp ce sună la telefon pe cineva): Dați-i numărul! Sunați-l toți! 0033 … Se răspunde la apel: „- Nu mă mai suna…„, apoi Gabor Vasile Ioan către Alina: „- Măi, Alina, trag pula în morții lu Dumnezeu! Să-l iau în pulă pe Dumnezeu!””Există plângeri, chiar și câteva dosare penale în lucru, la Poliția Municipiului Petroșani încare se regăsesc mai multe fapte de natură penală! Ținând cont că numitul Gabor Vasile Ioan este o persoană deosebit de periculoasă, trecută în baza de date a Ministerului Justiției și a Ministerului Public, atunci Cristofor Muntean a gândit că este mai bine să stea lângă familia lui, să nu se întâmple, Doamne ferește, o faptă cu premeditare din partea inculpatului Gabor Vasile Ioan.
Cum vor digera neamurile această piesă premeditată? Adică Mircea și Vele nu cumva să spună careva că piesa trebuie să fie ștearsă! Polițiștii trebuie să-și facă treaba! Nu cumva cineva să treacă cu vederea, să spună că imaginile sunt trucate, deoarece se aude vocea lui Gabor Vasile Ioan în acea piesă!
Vă reamintim că respectivul neam este unul respectat în Valea Jiului în și în județul Hunedoara! Să nu vorbim în alte județe din țară! Dar, de această dată, Gabor Vasile Ioan a reușit să își strivească neamul în ultimul hal, aruncând după verii lui dulci cuvinte deosebit de grave la adresa lor.
Crezând că așa Cristian Muntean va fi decapitat, nu a gândit o secundă Gabor Vasile Ioan că cineva este în spatele lui și filtrează toată acțiunea lui nebunească!
Tot noi vă vom aduce la cunoștință faptul că Gabor Vasile Ioan a încercat să își bage neamurile la pușcărie pentru a scăpa el basma curată, instigându-și neamurile să atace diferite persoane, cum ar fi Câmpean Andrei, Cristian Muntean și alte nume din Municipiul Petroșani!
Revenim de îndată cu informații proaspete!
-
- VIDEO