Gabor Vasile Ioan: Atac demn de comuna primitivă/VIDEO
Aici este momentul când în Gabor Vasile Ioan împreună cu familia lui atacă un băiat care se afla la volanul mașinii sale. Respectivul băiat a fost atacat cu bolovani și cu bâte.
Deși Gabor Vasile Ioan, este trecut în baza de date a autorităților, a Ministerului Public și Ministerului Justiției ca o persoană periculoasă, comite infracțiuni cu violență pe bandă rulantă. De data asta a chemat în ajutor proprii lui oameni de încredere, unii fiind dintre neamurile lui, veri, nepoți.
Polițiștii de la Poliția Petroșani și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani cunosc acest caz, dar nu știu de ce se trage de timp în situația în care respectivul băiat a fost amenințat și chemat la lupte de stradă.
Credem că cetățenii acestui oraș merită o viață frumoasă și liniștită, fără amenințări mafiote sau ale unor derbedei de cartier.
Nu știm de ce instituțiile statului nu aplică legea, ce se așteaptă?
P:S.: Astfel de lupte se desfășoară în pădurile tropicale, între cete de maimuțe. În vechime, oamenii primitivi tot așa acționau.