FALS AVOCAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI
La data de 5 februarie 2026, în jurul orei 14:00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, un bărbat, de 66 de ani, din Târgu Jiu, în perioada 2022-2025, fără a deține calitatea de avocat și fără a avea dreptul legal de a exercita această profesie, a indus în eroare mai multe persoane care ar fi săvârșit abateri la regimul rutier, oferind asistență juridică și promițând câștigarea acțiunilor în instanță, în scopul redobândirii permiselor de conducere, activitate pentru care era remunerat cu sume cuprinse între 300 de euro și 3.500 de lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
De asemenea, la data de 5 februarie 2026, în urma cercetărilor efectuate față de bărbat a fost dispusă reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Gorj.
