AncheteNews

Eli, soția lui Zeyn, în schimb de replici pe Tiktok cu acesta. Acuzații și jigniri în spațiul public/VIDEO

Spectacolul grotesc pe care îl oferă unii membrii ai rețelei TikTok  este grețos! Știm că rețelele de socializare lasă loc pentru toată lumea, dar unii parcă nu vor să înțeleagă faptul că rufele se spală în familie. Nu în văzul lumii! Din păcate, avem printre noi și semeni din aceștia, care își revarsă nervii, frustrările neîmplinirilor în spațiul public. Iar alții sunt chibiții care asistă de pe margine și care poate mai bagă bățul, mai întrețin focul, fără să le pese de dramele prin care trec unele persoane!

Oameni buni, dacă aveți neînțelegeri între voi, indiferent cât de grave sunt acestea, rezolvați-le în liniște! Nimănui nu le pasă cu adevărat de suferințele voastre! Chibiții de pe margine sunt ori curioși, ori sunt din cei ce întrețin focul!

Altfel, se ajunge ca în episoadele cu Eli și Zeyn, din care, mai aveți o mostră:

„Eli: -(neinteligibil) nenorocitu dracu ce ești, du-te mă dracu, sâpânzură-te, că mi s-a luat de atâta țugăi care sufăr! Bă, ce vină ai, al dracu să fii cu sufletul tău (neinteligibil)!

Zeyn: răcnind: – Eli, băgami-aș pula în morții tăi (neinteligibil, vorbesc unul peste altul)!

Eli: -Lasă-mă în pace, că nu Eli, nu Eli este vinovată!”

  • VIDEO