Dotări la nivel înalt, corupție, influență
Aceste imagini vorbesc de la sine, influența are putere corupția, te omoară. Cu Poliția lângă tine, reușesc să sfideze, bine că legea în România e aplicată, doar pentru sărac.
Bine că unii trimit mesaje de amenințare, iar Poliția, tace din gură, să nu deschid gura să vorbesc de Procurorii care dau clasări de multe ori, le dai probele care le cer peste o noapte, rezultatul sună cam așa, clasare cu litere mari.
Nu se dorește, și nu se dorește pentru că în Municipiul Petroșani, sunt câteva persoane binecunoscute care au creat un mare deranj societăți, dar și la această oră sunt ținuți în spate. Așa a zis ăla că „clanuri” cu greutate, întru-un final sau dezbinat așa zisele „războaie” ce au avut loc, prin colonie s-au cam terminat, acum s-au apucat unii dintre ei de furat.
În aceste imagini veți vedea ceva frumos. Nu știu dacă veți putea face diferența între alb și negru, nu știu dacă veți face diferență, între Poliție și om de rând, cert este că aceste imagini sunt frumoase, un mare om cu influență a dat cu sistemul de pământ.
Bine că Polițiștii răspund pentru faptele lor, dar în schimb Procurorii, cât și Judecătorii nu răspund de fapt lor. Ba mai rău dacă ataci sau ameninți familia unui judecător sau procuror ai dat de naiba, cu legea în schimb un polițist poate fi amenințat atât el cât și familia pentru că se așteaptă o clasare.