Dosare bomba – Icoanele cu Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop
Referitor la articolele apărute în mass-media cu privire la drepturile asupra imaginii Părintelui Arsenie Boca în România facem următoarele precizări:
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara efectuează cercetări în trei dosare penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrate.
În perioada 12-13.05.2018, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg și cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara au derulat mai multe verificări la comercianții din zona Mănăstirii Prislop, în urma cărora au ridicat peste 100 de icoane și obiecte de cult purtând imaginea părintelui Arsenie Boca și au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale în baza Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.
În cauză, cercetările continuă, iar la finalizarea acestora vor fi propuse măsurile legale sub coordonarea procurorilor din cadrul parchetelor competente să supravegheze dosarele menționate.
foto google.ro
