Un certat cu legea, a reușit să trimită în judecată, mai mulți ziariști. Istoricul lui, vorbește despre el, cuvinte grele. Să intrăm în subiect, să nu pierdem timpul.
Nu aș dori, să mă bag la creații, lăsăm Instanța, să decidă. Cert este că, a trimis mai mulți ziariști în judecată. Se spune, din moși, strămoși, că el a uitat de dosarele penale, care, a reușit să le strângă în anii lui, de studenție.
Alertă: În urmă cu câteva luni de zile, la personajul nostru important, polițiștii au găsit o macetă, în domiciliul acestuia. Cu aceea macetă, a fost tăiat, un tânăr la mână. În perioada aia, Colonia a fost mânjită, de sânge, Cartierul a fost împânzit de mascați, dosarul în timpul acela, a avut direcția DIICOT, dar dintr-o dată, dosarul s-a oprit la Parchet.
Mai atârnă, un dosar greu, cu prostituția de la Aninoasa. Mai sunt, câteva dosare, pe care le voi face publice, în materialele următoare. Mai precizez faptul că, în urmă cu cîțiva ani de zile, s-a suit cu mașina pe scările Primăriei, intimidându-l pe Primar, cerându-i locuință.
De parcă, nu aș fi spus, destule despre el, să nu uităm, scandalul din fața Poliției, unde a îndrăznit, să-și urce mașina în fața instituției. După cele întâmplate, s-a ales cu o amendă, echivalentul frecției la picior de lemn. Totuși personajul nostru, știe să își facă cărțile, a ajuns în barcă cu firma COROLA, sub pretextul că poate se va cuminți și se vor șterge dosarele lui.

Nr. unic 4537/278/2018
| 24.04.2019 |
Ora estimata: 09:00
Complet: C. V. civil
Tip solutie:
Solutia pe scurt:
Document: |
| 13.03.2019 |
Ora estimata: 09:00
Complet: C. V. civil
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Emite adresă către SC VIO SPLINTEX SRL, pentru a comunica dacă reclamantul a depus o cerere de angajare la ei şi care a fost motivul pentru care a fost refuzată angajarea. Emite mandat de aducere pe numele martorului Sârb Claudia Loredana. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24.04.2019, pentru când se va cita martorul Sârb Claudia Loredana, cu mandat de aducere, părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.03.2019.
Document: Încheiere de şedinţă 13.03.2019 |
| 30.01.2019 |
Ora estimata: 09:00
Complet: C. V. civil
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Ia act de faptul că reclamantul arată că nu insistă în administrarea probei cu interogatoriile părţilor. Citează pentru reclamant martorul Sârb Claudia Loredana, cu menţiunea că dacă nu se va prezenta va fi amendată şi adusă cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13.03.2019, pentru când se va cita martorul Sârb Claudia Loredana, părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.01.2019.
Document: Încheiere de şedinţă 30.01.2019 |
| 12.12.2018 |
Ora estimata: 09:00
Complet: C. V. civil
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Pune în vedere reclamantului să prezinte interogatoriul pârâţilor până la următorul termen de judecată. Ia act de faptul că reclamantul arată că va face verificări cu privire la adresa pârâtul Ziarul Online Avântul Liber; se vor face verificări şi de către instanţă Administrarea probei testimoniale şi a probei cu interogatoriile după legala citare a tuturor părţilor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 30.01.2019, pentru când se vor cita pârâţii cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.12.2018.
Document: Încheiere de şedinţă 12.12.2018 |
| 07.11.2018 |
Ora estimata: 09:00
Complet: C. V. civil
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba testimonială cu martorii Sârb Claudia Loredana şi Muntean Nicolae şi proba cu interogatoriul pârâţilor. Încuviinţează pentru pârâtul Ziarul Mesagerul Hunedorean, proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba testimonială cu martorii Gânju Maximilian şi Lepădatu Mircea şi proba cu interogatoriul reclamantului. Încuviinţează pentru pârâtul Ziarul Cronica Văii Jiului, proba cu înscrisurile depuse la dosar cauzei. Pune în vedere reprezentantului pârâtului Ziarului Cronica Văii Jiului, să depună la dosarul cauzei dovezi privind modificările pe care arată că le-a făcut. Emite adresă către Primăria Petroşani – Birou Evidenţa Populaţiei, pentru a comunica dacă mai există vreo altă persoană în baza lor de date, cu numele de Bălăcică Marius Augustin, în judeţul Hunedoara, în afară de reclamant. Emite adresă către Poliţia Municipiului Petroşani, pentru a comunica cazierul judiciar al reclamantului . Emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani pentru a comunica dacă reclamantul este cercetat pentru proxenetism. Pune în vedere reclamantului să se prezinte la termenul următor de judecată în vederea administrării probei cu interogatoriu şi să prezinte interogatoriile pârâţilor. Pune în vedere reprezentantului pârâtului Ziarul Cronica Văii Jiului, să se prezinte la termenul următor de judecată în vederea administrării probei cu interogatoriu. Se citează cei 4 martori respectiv martorii Sârb Claudia Loredana şi Muntean Nicolae , pentru reclamant şi Gânju Maximilian şi Lepădatu Mircea, pentru pârâtul Ziarul Mesagerul Hunedorean. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12.12.2018, pentru când se vor cita pârâţii cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.11.2018.
Document: Încheiere de şedinţă 07.11.2018
Nr. unic 6913/278/2017
| 26.09.2017 |
Ora estimata: 12:00
Complet: CP-F2 cc
Tip solutie: admite cererea
Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petro?ani la data de 03.07.2017 în dosarul nr. 3272/P/2016. Constată legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărire penală, dispusă cu privire la suspectul F. A. P., în prezent încarcerat în Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, pentru săvâr?irea infracţiunii de ameninţare, prev. de art. 206 C.pen. cu aplic. art. 38 al.1 şi art. 41 C.penal., în dauna persoanelor vătămate G. M. A., B. M. A., P. C. şi B. M.. În baza art. 318 alin. 15 C.proc.pen. confirmă soluţia de renunţare la urmărirea penală dispusă prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petro?ani nr. 3272/P/2016 din data de 03.07.2017. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 26.09.2017.
Document: Încheiere finală (dezinvestire) 781/2017 26.09.2017 |
|
|
|