Domnul polițist Lupulescu, de la Poliția Petrila: încă un spațiu comercial în dotare
Surse demne de încredere ne informează că polițistul Lupulescu, de la poliția orașului Petrila, ar mai avea un spațiu comercial, pe care l-ar fi dat în chirie unei societăți.
Pe această cale, domnule polițist Lupulescu, sau stimați reprezentanți ai societății care are spațiul în chirie, puteți să vă manifestați punctul de vedere pe marginea acestui subiect, pentru a se clarifica situația!
„Sursă: Acum vorbim despre alt spațiu, dar de data asta de la altă locație din Petrila, strada Republicii, blocul 57.
Cine are acel spațiu proprietate personală? Nimeni altul decât agentul de poliție Lupulescu Radu Marian. Am prezentat un spațiu, tot de pe strada Republicii, dar la numărul 1A, acum facem cunoscut al doilea spațiu, dar și acesta nedeclarat.
Acest spațiu a fost dat în chirie domnișoarei Andrada, cea care prezintă vremea la HD 365 TV.
Nu știm dacă lucrările de amenajare în acel spațiu, sau modificările aduse, au obținut certificatul de urbanism de la primărie, proiect tehnic cu ajutorul unui arhitect, avizele necesare I.S.U., D.S.P. și semnăturile vecinilor pentru dosarul de obținere a autorizației de execuție a lucrărilor, dar spațiul este modificat.
Pe lângă acestea, odată ce spațiile nu sunt declarate, este posibil ca nici contractele de închiriere să nu fi fost depuse la A.N.A.F., ceea ce înseamnă că s-ar încălca rău de tot legea. Dacă nici pentru acest spațiu nu are documentația necesară, este clar că abuzează domnul agent de poliție Lupulescu Radu Marian de haina statului, pe care o poartă, dar și de protecția doamnei comisar de poliție Hortensia, de la Poliția Petrila.”
