Doamna Mariana a vândut petarde de față cu reprezentanții I.P.J. Hunedoara și I.T.M. Hunedoara/VIDEO
Avem o înregistrare, de pe surse, în care o reprezentantă a comerțului din Petroșani, a vândut petarde, în propriul său magazin, situat în Piața Petroșani. Locația este foarte aproape de sediul Poliției Petroșani.
Dumneaei a avut „curajul”, ca să nu zic nepăsarea, indolența sau cum mai vreți să spuneți, de a vinde petarde minorilor, de față cu inspectorii I.P.J. Hunedoara (Serviciul Arme) și cei ai I.T.M. Hunedoara. Acest lucru se vede clar pe înregistrarea video pe care am primit-o de la sursele noastre.
În această înregistrare video, în timp ce inspectorii celor două instituții ale statului își făceau meseria, adică inventariau numărul și tipurile de artificii și de petarde, câtorva clienți minori le-au fost vândute petarde. Adică marfă cu statul pirotehnic. După cum se știe, sau ar trebui să știe comercianții, legea interzice (printre altele) vânzarea acestora către minori.
Dar unii comercianți sunt atât de inconștienți, iar alții sunt atât de robiți zeului numit „ban”, încât nu le pasă nici de lege, dar nici de faptul că pot avea pe conștiință ființe nevinovate.
De fapt, pe înregistrare se aude chiar cum unul din inspectori o întreabă pe această doamnă Mariana „De față cu ITM-ul și cu Poliția, dumneavoastră vindeți petarde la minori?”, ca mai apoi să completeze cu „dar poate îl aveți pe conștiință, doamnă, poate da foc în mână și, știi, un copil de 11 ani,,,”
Dragi cititori, astfel de comercianți sunt cu sutele, cu miile în țară. Sunt mulți și în Valea Jiului. Nu știm dacă sunt inconștienți, avari, dornici de a face bani din orice (chiar și din suferințele copiilor), fără scrupule. Sau toate astea la un loc! Oare, dacă au copii, îi lasă să umble cu articole pirotehnice la ei, fără supraveghere!
Mai trebuie să se știe că aceste pocnitori, petarde, fac mult rău sănătății. Atât sănătății animalelor, inclusiv și mai ales a celor de companie, cât și oamenilor în vârstă, copiilor suferinzi de autism, oamenilor suferinzi de diferite boli, cum ar fi boli neuropsihice, depresivilor, celor suferinzi de inimă și celor cu probleme de tensiune. Dar chiar și oamenilor sănătoși, o sperietură poate să fie fatală!
Comercianții de acest tip nu au nici un interes să cunoască aceste lucruri, de fapt nici nu le pasă! Ei văd doar profitul! Atât! Nu le pasă de alții! Iar clienții nu sunt educați în privința folosirii și manipulării unor astfel de materiale, chiar dacă par inofensive! Doar par inofensive!
Ce măsuri ar trebui luate? Unii merg de la „Lasă, că nu e chiar așa!”, până la ideea de interzicere totală a lor. Din păcate, statul român nu merge pe învățământ, pe prevenție, pe cultură. Și nu doar în acest domeniu, al comerțului cu astfel de articole periculoase! Ci cam în toate sferele de activitate! Este și acesta un indicator al gradului de cultură și civilizație!
La final, vă provocăm pe dumneavoastră, dragi cititori, să ne răspundeți la întrebarea care ne frământă văzând ce se întâmplă cu privire la comercializarea petardelor, a pocnitorilor, a artificiilor: ce ar trebui să facă statul, dar și societatea în ansamblul ei, privind vânzarea la liber a acestor articole?
Așteptăm răspunsurile dumneavoastră!