Directorul Poliției Locale Petroșani, Bacriș Gheorghe, își bate angajații care lucrează la negru în firma familiei sale
În această seară, am primit pe adresa redacției noastre o reclamație. Dar, până să vă prezentăm despre ce este vorba, solicităm instituțiilor publice să intervină în regim de urgență, deoarece vorbim despre muncă la negru, agresiune fizică și psihică la locul de muncă, angajați care lucrează la negru și nu-și primesc banii la timp.
Iată respectiva reclamație:
„Vă aducem la cunoștință o serie de sesizări grave care îl vizează pe Gheorghe Bacriș, cunoscut sub numele de „Geo”, șef al Poliției Locale Petroșani și, totodată, administrator al unor activități comerciale de tip vulcanizare și spălătorie auto din zonă, despre care există suspiciuni că ar funcționa ilegal.
Conform declarațiilor mai multor persoane care susțin că au lucrat pentru acesta, sunt semnalate presupuse abuzuri repetate, printre care:
– agresiuni fizice și verbale asupra angajaților;
– amenințări și șantaj pentru a-i determina să muncească peste program;
– neplata sau plata întârziată a salariilor;
– muncă fără contract legal (fără carte de muncă);
– condiții de muncă improprii și degradante;
– reținerea actelor de identitate ale angajaților, fapt extrem de grav.
Având în vedere funcția publică deținută de persoana vizată, considerăm că aceste sesizări sunt de interes public major și necesită verificări urgente din partea instituțiilor abilitate.
Solicităm presei să investigheze aceste aspecte și să ofere vizibilitate unor situații care, dacă se confirmă, reprezintă încălcări grave ale legii și ale drepturilor fundamentale ale angajaților.
Menționăm că acest mesaj reprezintă o sesizare publică, iar scopul său este declanșarea unor anchete oficiale și informarea corectă a opiniei publice.”


Pe de altă parte, vă reamintim că în susținerea celor declarate de către respectiva persoană, care a trecut prin coșmarul vieții din cauza directorului Poliției Locale Petroșani, Bacriș Gheorghe, sunt probe solide în susținerea celor declarate.

Conform surselor noastre de încredere, directorul Poliției Locale Petroșani, numitul Bacriș Gheorghe, a reținut documentele angajaților fără drept, cum se arată în declarația respectivă.
Atragem atenția instituțiilor publice, cum ar fi I.T.M. Hunedoara și I.P.J. Hunedoara, că este necesară și se impune intervenția în regim de urgență pentru a se lua măsuri în consecință. Totodată, reprezentanții A.N.A.F., Antifraudă, să intervină deîndată, pentru că se vorbește de o fraudă, se vorbește despre bătaie la locul de muncă, se vorbește despre angajați fără contracte de muncă.
Vă reamintim că directorul Poliției Locale Petroșani, Bacriș Gheorghe, nu este nimeni altul decât cel ce ne declară nouă că este susținut de primarul Municipiului Petroșani și cel care a declarat pentru redacția noastră că trebuie să comită o infracțiune deosebit de gravă pentru a fi demis de la locul de muncă. Dar pe marginea subiectului vom reveni cu înregistrări în exclusivitate.
De asemenea, vom reveni cu informații în exclusivitate cu privire la pontajele de la Poliția Locală Petroșani, vom pune pe masă opiniei publice și dovezi din care rezultă conflictul de interese.
Mai arătăm faptul că avem dovezi în care se vorbește despre șef serviciu Poliția Locală, Vulpe Giuliano Daniel. Toate acestea au fost făcute de către directorul Poliției Locale Petroșani, Bacriș Gheorghe. Deci este vorba despre ce acuzații a adus directorul Poliției Locale Petroșani la adresa șefului de serviciu al Poliției Locale. Veți rămâne surprinși.

Conform surselor noastre de încredere, primim o grămadă de informații despre directorul Poliției Locale Petroșani, Bacriș Gheorghe, informații în care se conturează câteva infracțiuni. Rămâne de văzut dacă polițiștii și procurorii din Petroșani vor lua măsuri împotriva acestuia. Pe de altă parte, așteptăm să vedem ce măsuri va lua primarul Municipiului Petroșani împotriva acestui director. De asemenea, știm că directorul Poliției Locale Petroșani este susținut de primarul Municipiului Petroșani, deci sunt slabe șanse ca ceva să se întâmple! Așadar, cetățenii vor fi umiliți și batjocoriți de acest polițist, care este directorul Poliției Locale Petroșani, Bacriș Gheorghe.
Vă repetăm că primarul Municipiului Petroșani are pe lângă el doar persoane care folosesc limbaje suburbane, licențioase, persoane violene, care bat oameni la locul de muncă, sechestrează documente personale și își terorizează angajații la negru și cetățenii.
Vom reveni cu informații în exclusivitate cu privire la toate neregulile pe care le face directorul Poliției Locale Petroșani, Bacriș Gheorghe. Va exista o ediție specială, în care vom da drumul la o serie de dovezi.
