Demeter Ștefan, fostul director al Școlii I.G. Duca Petroșani, contestă în instanță decizia I.Ș.J. Hunedoara
Domnul Demeter Ștefan, a ocupat până nu demult funcția de director al Școlii I.G. Duca din Petroșani. Vă reamintim că domnul profesor Ștefan Demeter a pierdut funcția de conducere pentru că nu a promovat evaluarea pentru prelungirea mandatului de director. Din cei 57 de directori din județul Hunedoara care au fost evaluați, dânsul a fost singurul care nu a promovat evaluarea, pentru că nu a obținut punctajul necesar.

Evaluarea mandatelor manageriale a fost realizată de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara în prima jumătate a lunii ianuarie 2026, iar rezultatele au fost făcute publice începând din 15 ianuarie 2026.
Domnul Ștefan Demeter a contestat acest lucru în instanță. Procesul deschis de numitul Ștefan Demeter, pe numele său întreg Demeter-Mohora Ștefan-Gavril) împotriva Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara este în curs de desfășurare. Mia exact, dosarul parcurge etapele procedurale care sunt următoarele:
- fixarea primelor termene de judecată,
- depunerea întâmpinărilor din partea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara,
- analiza probelor scrise.
Instanța competentă este Tribunalul Hunedoara, secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, deoarece litigiile care implică instituții de nivel județean sunt de competența acestui tribunal.
Până la decizia finală a judecătorilor, decizia Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara rămâne în vigoare, postul de director fiind ocupat interimar sau prin delegare, iar domnul Demeter-Mohora Ștefan-Gavril își continuă activitatea de profesor titular.
