AncheteNews

Cum se risipește banul public pe firmele de casă ale Primăriei Vulcan

Sursele noastre de încredere au trimis pe adresa redacției noastre un contract și informații de interes public cu privire la modul cum s-a risipit banul public prin firmele de casă ale primăriei Vulcan. Totul s-a făcut sub coordonarea primarului, fiind vorba despre prieteni, pahare și chefuri legate de grătar.

Pentru a fi cât mai transparenți și aproape de Primăria Municipiului Vulcan, solicităm public domnului primar și aparatului său să ne transmită un comunicat de presă pe adresa redacției, pentru a se lămuri aceste aspecte, prezentate potrivit surselor noastre de încredere. În situația în care primarul municipiului Vulcan, împreună cu aparatul lui, nu ne va oferi un punct de vedere, suspiciunile vor fi din ce în ce mai rezonabile.

Prezentăm, în cele ce urmează, materialele provenite de la sursele noastre de încredere.

Contractele încheiate între Municipiul Vulcan și:

 AMF CONS SERV FLUX SRL – nr.25007/10.05.20204, având ca obiect de activitate „Reparații alei pietonale parc Avram Iancu”  în valoare de 469.999,98 lei;

NIK ART  SERV CONS SRL  – nr. 45552/04.11.2024, având ca obiect „Lucrări de reparații parc Avram Iancu” -în valoare de 379.848 lei.

Ambele societăți aparțin d-lui Frumoca Claudiu.

Și ca să fie meniul complet, după ce au fost executate cele două contracte de 7,2 miliarde lei vechi, lucrări recepționate și plătite pentru parcul Avram Iancu, în 20 mai 2025 primăria Vulcan vine din nou cu un contract de lucrări de reparații pentru parcul Avram Iancu, în valoare de 2,7 miliarde lei cu TVA.

Dacă facem un total, rezultă o sumă de 9,9 miliarde lei pentru un amărât de parc fără să mai punem și sumele cheltuite în acest an prin serviciul de salubrizare Vulcan, de către primărie (bănci tip pergole și altele).

Explicație din punct de vedere economic:

SUNT ÎNCADRATE CA FIIND LUCRĂRI DE REPARAȚII CURENTE, TRATAMENT FISCAL GREȘIT ȘI NU CHELTUIELI DE INVESTIȚII.

Dar, prin lucrările efectuate se îmbunătățesc parametrii tehnico-economici, conform legislației în vigoare aceste lucrări reprezintă  modernizarea parcului Avram Iancu. Pentru a sări peste pașii necesari implementării unor investiții, respectiv cei menționați prin HG 907/2016 (Notă conceptuală, Temă de proiectare, DALI, Proiect tehnic), lucrări ce majorează valoarea activului fix, cheltuielile de modernizare fiind diminuate prin amortizarea acestora, conform legislației în vigoare, pe durata normală de funcționare, acești spoliatori ai banului public au trecut valoarea acestor lucrări direct pe cheltuieli ale plăților pentru un obiectiv de investiții, denaturând în acest sens rezultatele patrimoniale. Totodată, în baza inventarului domeniului public al Municipiului Vulcan, parcul Avram Iancu are ca și caracteristici tehnice beton, nu pavele.

 Lucrările de modernizare/reparaţii capitale la mijloacele fixe existente reprezintă complexul de lucrări care se execută la clădiri şi construcţii existente după expirarea fiecărui ciclu de funcţionare prevăzut în normativele tehnice şi care au ca scop îmbunătățirea caracteristicilor tehnico-economice, reabilitarea și modernizarea termică a acestora, a construcţiilor, pe întreaga durată de serviciu normată. Amortizarea acestor investiții se face fie pe durata normală de utilizare rămasă, fie prin majorarea duratei normale de utilizare cu până la 10% sau, in cazul instituțiilor publice, până la 20%. Daca cheltuielile ulterioare se fac după expirarea duratei normale, se va stabili o nouă durata normală de către o comisie tehnică sau expert tehnic independent.4444444444444444444444444444444444444444444444444444444444444444444444444444444444444444444

Potrivit pct. 7 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii 15/1994, sunt asimilate mijloacelor fixe și se supun amortizării investițiile efectuate la mijloacele fixe pentru îmbunătățirea parametrilor tehnici inițiali, în scopul modernizării și care majorează valoarea de intrare a acestora. 
Cheltuielile efectuate la mijloacele fixe, în scopul modernizării acestora, trebuie să aibă următoarele efecte:
 – să îmbunătățească efectiv performanțele mijloacelor fixe față de parametrii funcționali stabiliți inițial;
 – să asigure obținerea de venituri suplimentare față de cele realizate cu mijloacele fixe inițiale.

Potrivit art. 28 alin. (2, 3) din Noul Cod fiscal aprobat prin Legea nr. 222/2015 investiţiile efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma cheltuielilor ulterioare realizate în scopul îmbunătăţirii parametrilor tehnici iniţiali, cheltuielile sunt diminuate pe baza amortizării lunare. 

Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente la clădiri şi construcţii existente reprezintă ansamblul de operaţii (zugrăvire, vopsire, repararea unor părţi neînsemnate) ce se realizează la o construcţie existentă pentru a asigura continuitatea folosirii ei, împiedicarea unei uzuri rapide şi prelungirea duratei de funcţionare. Ele constau în special din remedieri de defecţiuni, înlocuiri parţiale de elemente de construcţii uzate, refaceri de lucrări de protecţie etc. și au ca scop menținerea stării tehnice a construcțiilor, nu necesită expertizare tehnică și constau în înlocuirea unor elemente, detalii sau părți de elemente de construcții și instalații uzate, fără a modifica valoarea sau caracteristicile tehnice ale construcțiilor.

 În conformitate cu prevederile alineatului 5 de la pct. 2 din Capitolul III – Alte precizări din Anexa 1 la HG nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare ale mijloacelor fixe, cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile care se fac la mijloacele fixe ce au ca scop restabilirea stării inițiale, sunt considerate cheltuieli de reparații, se înregistrează pe seama contului „Cheltuieli cu reparațiile”, în anul curent.

Diferenţierea dintre cele două categorii de lucrări este importantă, pentru că beneficiază de un tratament fiscal distinct: cheltuielile de întreţinere şi reparaţii ale mijloacelor fixe sunt deductibile fiscal potrivit art. 19 alin. (1) Cod  fiscal, deoarece prin definiţie mijloacele fixe sunt deţinute şi utilizate în producţia, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau în scopuri administrative (art. 28 alin. (2), lit. a), prin urmare şi întreţinerea acestora este efectuată în scopul desfășurării activității economice; spre deosebire de acestea, investiţiile în modernizarea mijloacelor fixe urmează regimul special de deductibilitate limitată şi etapizată specific amortizării.”

Imagine Bitmap Nouă

Imagine Bitmap Nouă (2)

 

Imagine Bitmap Nouă (3)

Imagine Bitmap Nouă (4)

Imagine Bitmap Nouă (5)

Imagine Bitmap Nouă (6)

Imagine Bitmap Nouă (7)

Imagine Bitmap Nouă (8)

Imagine Bitmap Nouă (9)

Imagine Bitmap Nouă (10)