Cum reacționează unii la scumpirea apei?
Toate scumpirile anunțate de guvern, pun la grea încercare bugetele și chiar viața multor români.
Din păcate, cei cu venituri mici, cu salarii și pensii mici, vor fi cei mai loviți! Mulți vor fi nevoiți să renunțe la medicamente, de exemplu, ca să poată plăți utilitățile: lumină, gaz și apă. Adică sunt puși într-o dilemă existențială! Asta în condițiile în care, pentru mulți, a devenit un lux să își cumpere o pereche nouă de pantofi.
De câteva zile, în Valea Jiului, a izbucnit o nemulțumire care mocnea de ani de zile: prețul apei. Noi nu suntem în măsură să discutăm aici argumentele, pro și contra, aduse de cei de la ApaServ și de cetățeni. Dar putem spune că orice mărire de prețuri, de tarife, într-o zonă cu salarii relativ mici, nu știm cât de justificabilă este din anumite puncte de vedere! Poate că trebuie găsite și alte soluții! ApaServ a beneficiat de fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene, ceea ce ar fi trebuit, în viziunea multora, să se vadă într-o eficientizare reală și mai ales, într-o scădere a prețului apei.
Primim la redacție nemulțumirile unor cetățeni din Municipiul Petroșani, nemulțumiri referitoare la scumpirea apei, dar, legat de aceasta, referitoare și la comportamentul unor oameni politici locali, sau a unor filiale locale ale unor partide, ca de exemplu AUR.
În viziunea unor cetățeni nemulțumiți de scumpirea prețurilor, în special cel al apei, mai pe șleau, respectivii politicieni locali, sau respectivele filiale locale de partid nu au avut nici o reacție când a venit vorba despre scumpirea apei. Și, referitor la acest aspect din Municipiul Petroșani, vă arătăm o reacție a unui cetățean revoltat:
„Sursă: Mai țineți minte cum în campanie ne spuneau cum luptă ei cu Pinocchio și cu sistemul? Asta până au primit votul! Acum, jigodiile astea sunt blat cu sistemul, votează bani pentru Drăgotesc, n-au reacție la nimic, n-au scos o vorbă despre scumpirea apei… AUR Petroșani, o rușine, niște nesimțiți care păcălesc alegătorii”.
Aceasta este o opinie, o reacție a unui cetățean din Municipiul Petroșani!
Noi dorim să aducem o poziție echilibrată în această problemă a creșterii prețurilor, în special la apă, în Petroșani. Adică dorim ca cei implicați, atât din partea ApaServ, din partea Primăriei Petroșani, oamenii politici locali, reprezentanți ai opiniei publice, să ia, cum se spune, „taurul de coarne” și să se întâlnească pentru a analiza situația din toate punctele de vedere, inclusiv din punct de vedere social.
În acest sens, ne oferim să fim o platformă de legătură între cetățeni și cei cu responsabilități în gestionarea problemei prețului apei, în Municipiul Petroșani și nu numai!

