Cum declarăm la recensământ copiii care provin din familii mixte, în care unul din părinți este rom
Astăzi este ultima zi în care românii se pot autorecenza. De mâine, recenzorii o să meargă acasă la cei care nu au reușit să-și completeze singuri formularele de recensământ, pentru a-i recenza. În cazul în care faceți parte dintr-o familie mixtă, și nu știți cum să vă declarați la recensământ, deputatul Cătălin Manea, reprezentantul romilor în Parlament și vicepreședintele Comisiei Naționale de Recensământ, vă oferă câteva explicații ajutătoare.
“Dacă aveți o familie mixtă, în care soțul este rom, iar soția este româncă și împreună aveți unul sau mai mulți copii, declararea etniei la recensământ depinde de soți, de cum își asumă ei apartenența etnică. Dacă soțul este rom și și-a asumat identitatea, atunci și copilul poate fi declarat rom, dacă soția nu are nimic împotrivă. Personal, îi îndemn pe romi să-și asume identitatea etnică și să-și declare copiii tot romi, deoarece vor avea de câștigat. Mă refer aici la locuri speciale la licee și facultăți, ceea ce le va asigura acces la o educație bună și o integrare mai ușoară”, a declarat deputatul Cătălin Manea.
Reprezentantul romilor în Parlament îi îndeamnă pe toți românii care nu s-au recenzat până acum să permite recenzorilor să le completeze formularele. Cătălin Manea atrage atenția că persoanele care refuză recenzarea riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei.
„Recensământului Polulației și Locuințelor reprezintă un demers național de o importanță crucială pentru noi toți. La finalul acestui demers, vom putea avea o imagine mult mai clară a României, din punct de vedere demografic, social și economic. Pe baza rapoartelor ce vor fi întocmite de către Institutul Național de Statistică, Parlamentul României, Guvernul României și toate celelalte instituții și autorități ale administrației publice centrale și locale, vom putea elabora politici publice și programe de intervenție și de dezvoltare la nivel local, regional și national. Plecând de la informațiile culese, comunitățile de romi din țară vor putea fi sprijinite în procesul de dezvoltare. Etnia, limba maternă și apartenența religioasă sunt date extrem de importante pentru fiecare cetățean, pentru fiecare grup etnic și de aceea va trebui să le furnizăm în cadrul Recensământului Polulației și Locuințelor”, a declarat deputatul Cătălin Manea.
Potrivit normelor metodologice elaborate de INS, etnia reprezintă opțiunea unei persoane de a aparține unui grup care își asumă o origine și o identitate istorică comună, prin una sau mai multe dintre caracteristicile referitoare la limbă, religie, tradiții și obiceiuri.
Până în momentul de față, au fost completate peste 10 milioane de chestionare.