Cum arată un stat de plată, la firma cucurigu
Cum arată un stat de plată, „ăla nu este un stat de plată ci hoție pe față” susțin unii agenți, tot se vorbea de „Lupul”, acel combinator ce manevrează salariile angajaților, nu este singur la putere, îl are și pe Macra în dreapta sa, alt mincinos premiant.
„O firmă ce face parte dintr-un grup de (…..), suge bani de la companie, stați pe burtă n-ar fi prima. Cum știe toată Valea Jiului CNH, este o vacă cu mai multe țâțe. Asta o spun ziarele, Câți si-au rupt picioarele pe treptele companiei, domnilor agenți faceți pază pe salarii de „rahat”, Habar nu aveți ce contract există, între companie și firma de pază.
„În urmă cu ceva timp „Lupul”, strigă în Poarta Minei Livezeni, „este firma mea și fur cât vreau” relatează unii agenți. Să vorbim și despre salarii, „parcă cineva a dat cu ciordeala la salarul altuia”. Pe parcursul anchetei veți afla și de ce vin magneții, cine îi ajută să comită infracțiuni, cu singuranță de îndată, multe persoane de acolo vor avea surprize.
Polițiștii sunt depășiți de situație, unii dintre polițiști fac mofturi când aud de Mina Livezeni, inspectorii ITM ar trebui să se autosesizeze cu privire la firma de pază. Am pus la dispoziția publicului, o înregistrare privire la domnul din imagine, voi reveni pe parcursul anchetei cu noi informații. O noutate de ultimă oră, „o persoană pe nume CIC, bagă tare la pază la comandă”.
