Criză acută de ser antiviperin. Spitalul de Urgență Petroșani, are 10 doze de ser antiviperin expirate

O problemă gravă, care poate deveni mortală, este lipsa serului antiviperin de pe piață. La nivelul întregului județ, acesta lipsește cu desăvârșire.

Cum se știe că, mușcătura viperei, este deosebit de periculoasă, este vital pentru cei mușcați de viperă, ca cel mai apropiat spital, la care sunt transportați să aibe, ser antiviperin.

”Să zicem că pe moment, ad-literam, nu avem ser antiviperin în condiții normale de administrare adică în spital există 10 doze de ser expirate la nivelul lunii aprilie. Conform informațiilor pe care le-am primit pe diverse căi aceste doze ar mai putea fi utilizate șase luni de la momentul expirării în condiții de relativă siguranță”, a declarat Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani.

”Adresele sunt aceleași. Serul antiviperin a expirat. S-a cerut de către Ministerul Sănătății care este stocul de ser și necesarul pe 2019. S-a transmis. Ne-am încadrat în timpul cerut de minister pentru aceste lucruri”, spune Cecilia Birău, purtător de cuvânt DSP Hunedoara.

”Ideal este să se ajungă la uns erviciu care are acest ser. Dacă nu beneficiază de tratament, se poate ajunge și la deces„, explică managerul SUP, Alin Vasilescu.

 

Loading...
likeheartlaughterwowsadangry
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *