Comunicat de presă / 1 octombrie –Zi de sărbătoare pentru persoanele vârstnice
Ziua de 1 Octombrie a fost consacrată de către Organizația Națiunilor Unite ca Ziua Internațională a persoanelor Vârstnice. Această zi reprezintă un excelent prilej de asubliniavaloarea persoanelor vârstnice, contribuția adusă de acestea la dezvoltarea următoarelor generațiiși se dorește totodată a trageun semnal de alarmă asupra problemelor principale care le afectează calitatea vieții.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara oferă persoanelor vârstnice aflate în dificultate sprijin în depășirea problemelor cu care acestea se confruntă prin acordarea de servicii sociale de îngrijire, asistență și recuperareîn centre de zi, în centre rezidențiale și cămin pentru persoane vârstnice.
În cadrul centrelor rezidențiale aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Hunedoara se află instituționalizate în prezent 98 persoane vârstnice. Pentru vârstnici, dar și pentru toți ceilalți beneficiari, se vor organiza o serie de activități cum ar fi sesiuni de informare cu privire la semnificația zilei de 1 Octombrie și dezbateri pe această temă, mese festive, programe artistice, jocuri de societate, vizionări de filme, audiții muzicale etc. Beneficiarii Căminului pentru persoane vârstnice vor primi flori și diplome din partea reprezentanților primăriei Pui, care vor fi înmânate de șeful de centru. De asemenea, beneficiarii mai tineri din cadrul Centrelor de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Păclișa, au pregătit pentru seniorii centrelor un program artistic de cântece și poezii. În cadrul acțiunii ”Din suflet pentru suflet”, seniorii din cadrul Locuințelor protejate Orăștie și Pricaz vor primi felicitări realizate manual de către colegii lor mai tineri.
În subordinea D.G.A.S.P.C. Hunedoara,în cadrul Centrului de zi de recuperare pentru adulți din municipiul Deva, se oferă persoanelor cu dizabilități adulte din comunitate, dar și din centrele rezidențiale, posibilitatea de a beneficia de activități recuperatorii în vederea îmbunătățirii și menținerii stării desănătate.
Căminul pentru persoane vârstnice Pui, din subordinea Direcției, care funcționează în baza unui parteneriat cu Consiliul Local Pui, ocrotește în prezent 16 persoane vârstnice.
În celelalte centre rezidențiale/locuințe protejate pentru persoane adulte cu dizabilități din localitățile Brad, Brănișca, Bretea, Geoagiu, Orăștie, Păclișa, Uricani și Petrila, beneficiază de asistență și îngrijire un număr de 82 de beneficiari cu vârsta peste 65 de ani, din totalul de 351beneficiari.
D.G.A.S.P.C. Hunedoara se preocupă în permanență pentru creșterea calității vieții persoanelor în vârstă și a tuturor beneficiarilor, respectarea drepturilor lor, pentru ca aceștia să poată trăi în demnitate. Prin serviciile oferite, contribuim la menținerea sării de sănătate a beneficiarilor, a îngrijirii și supravegherii permanente, a recuperării acestora.
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este o zi de sărbătoare pentru toți hunedorenii. Devenită deja o frumoasă tradiție, sărbătorirea acestei zile în centrele noastre rezidențiale se află sub semnul cinstei și respectului pe care îl datorăm persoanelor vârstnice pentru contribuția adusă comunității din care provin.
ÎN ACEASTĂ ZI DE SĂRBĂTOARE, D.G.A.S.P.C. HUNEDOARA UREAZĂ TUTUROR VÂRSTNICILOR HUNEDORENIMULTĂ SĂNĂTATE, VIAȚĂ LUNGĂ ȘI LINIȘTITĂ.
LA MULȚI ANI!