NewsPolitica

Cine sunt membrii PLUS din Constanţa. Prima întâlnire programată cu USR 

Noua formaţiune politică Alianţa 2020 USR-PLUS va începe gruparea filialelor din teritoriu în nucleele judeţene care să activeze împreună. La Constanţa, filiala partidului condus de Dacian Cioloş a organizat prima întâlnire publică în acest weekend. 

Organizaţia se numeşte deocamdată „Grupul de Iniţiativă Judeţean al Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate – PLUS“. Acest GIJ PLUS a organizat duminică, 3 februarie, o întâlnire cu membrii şi cu simpatizanţii din judeţul Constanţa, la hotelul Ibis din Constanţa, la care au participat peste 120 persoane. 

Din Grupul de Iniţiativă Judeţean fac parte 24 persoane, majoritatea nume cunoscute constănţenilor: Romeo Stavăr-Vergea (comandant de Marină comercială, director CMA Ships Romania, preşedintele Asociaţiei Agenţiilor de Crewing din România), Nora Pârlea (fost manager Interbrands, P&G, pensionară, activist ONG), Carmen Dumitrescu (profesoară de Automatică la Universitatea Maritimă Constanţa, liderul Sindicatului Liber al UMC, membru în Senatul UMC), Constantin Roşu (inginer electronist Petromidia), Edward Nedelcu (inginer constructor, antreprenor), Cristina Rizea (economistă în domeniul Transporturi), Sorin Andrei (economist, broker de credite), Dinu Efrim (medic, director Kanara Print), Mitică Dumitru (şef ANAF în guvernarea tehnocrată), Alin Constantinescu (activist ONG), Daniela Mircea (medic anestezist Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa), Monica Dima (psihoterapeut), Dan Luca (hotelier, pensionar), Roxana Ilăşoaia (inginer geodez), Florian Topalu (director vânzări Sud România), Adrian Ionescu (inginer mecanic, CNE Cernavodă, responsabil Program Inspecţii Periodice Componente Nucleare) etc, cărora li s-au alăturat alţi membri precum dr. Victoria Braga (fondatorul primului Centru de îngrijiri paliative din judeţul Constanţa, care funcţionează la Cumpăna).  

adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *