CERCETAT PENTRU TRAFIC INTERNAȚIONAL DE DROGURI DE RISC

  •  
  •  
  •  

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Timiș – Serviciul Antidrog, împreună cu polițiștii Serviciului  de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, au ridicat 8 kilograme de cannabis în urma unui control efectuat asupra unui autocar.

Ieri, 1 noiembrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – Serviciul Antidrog și polițiștii Serviciului  de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, au organizat o acțiune la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu.

Astfel, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat un autocar.

În urma controlului autocarului, poliţiştii au ridicat în vederea cercetărilor peste 8 kg. de cannabis de la un bărbat de 39 de ani.

Persoana depistată a fost condusă la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara, pentru audieri.

Pe numele bărbatului a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru  24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de luarea unei măsuri preventive.

Activitățile de documentare și de control au fost derulate cu sprijinul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, Direcției Regionale Vamale Timișoara și Grupării de Jandarmi Mobile “Glad Voievod” Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *