News

Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara, în cadrul Serviciului Public Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara

În urma măsurilor luate de către Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara, în cadrul Serviciului Public Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara, activitatea privind înmatricularea și radierea vehiculelor, precum și eliberarea permiselor de conducere la începutul anului 2023, comparativ cu aceeași perioadă din anii 2022 și 2021, a fost mult îmbunătățită.

Un aspect pozitiv în activitatea Serviciului public comunitar a fost și deschiderea centrului secundar de lucru din municipiul Petroșani începând cu luna mai a anului 2022, punct de lucru care permite preluarea dosarelor de înmatriculare/radiere și autorizare provizorie a vehiculelor, fără ca solicitanții să fie nevoiți să parcurgă drumul de circa 90 km dintre Petroșani și municipiul Deva.

De asemenea, rezultate pozitive au fost obținute și în ceea ce privește reducerea timpilor de așteptare pentru efectuarea diferitelor operațiuni specifice acestui serviciu public comunitar, după cum urmează:

– la începutul anului 2021, timpul de așteptare între cele două probe pentru obținerea permisului de conducere (proba teoretică și proba practică) a fost de 130 de zile, în anul 2022 fiind redus la 50 de zile, iar în prezent a fost redus până la 14 zile;

– timpul de așteptare pentru operațiunea de înmatriculare/radiere a vehiculelor a fost redus de la 30 de zile la 24 de ore, în prezent, operațiunea fiind posibilă în ziua următoare din momentul programării;

– timpul de așteptare pentru susținerea probei teoretice a fost redus de la 60 de zile în anul 2021, până la 15 zile în prezent.

– în cei doi ani de activitate a fost suplimentat numărul de funcții din cadrul Serviciului și a fost atras personal atât prin angajare, cât și prin transfer;

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian: „Suntem aici pentru oameni. Ocupăm aceste funcții pentru a le fi de ajutor cetățenilor. Din momentul preluării mandatului, unul dintre obiectivele mele a fost îmbunătățirea calității serviciilor oferite locuitorilor județului Hunedoara. Obținerea unui permis de conducere și procesul de înmatriculare a vehiculelor sunt esențiale pentru toți cei care folosesc drumurile noastre, iar experiența aceasta trebuie să fie cât mai simplă și rapidă. Am optimizat așadar fluxul de lucru prin suplimentarea posturilor de ofițeri și prin deschiderea unui nou punct de lucru. Această decizie a permis reducerea semnificativă a timpului de așteptare și o mai mare rapiditate în finalizarea cererilor depuse. Rezultatele acestea nu ar fi fost posibile fără eforturile încununate cu succes de către șeful Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor Hunedoara, Marius Irimie și întreaga sa echipă, cărora le mulțumesc pe această cale pentru implicare!”.