AncheteNews

Box feminin în …primăria Petroșani

Nu am știut că doamna Erika Preda este expertă în box. Știam doar că este directoarea Clubului Sportiv Jiul Petroșani.

Dar azi am aflat că excelează în box mult mai bine decât în fotbal. A cotonogit-o pe o funcționară din aparatul primăriei Petroșani, practic pe o colegă de muncă a făcut-o knockdown. Nu a lipsit mult să o facă knockout.

B06e0eae64d34eef26a6b123d8f2197c

Dar care este, pe scurt, povestea care a dus la acest deznodământ? Fiți atenți, veți afla în cele ce urmează!

Când domnul Preda Ciprian a fost uns director al primăriei Petroșani, a fost mutat de la un birou care se afla jos, la un alt birou, la ultimul etaj, unde poate respira aer ozonat dacă deschide ferestrele.

În schimb, doamna Popa Angela, de la Cimitire, a fost dată de acolo și a fost mutată într-un birou unde sunt mai multe persoane, la TAPDD. Pentru acest lucru, doamna Popa Angela a trebuit să își mute toate actele, arhiva cu înmormântări, cu locurile de veci etc. deci, lucru enorm de mult.

După o săptămână, se întâlnește în primărie cu soția lui Preda Ciprian, adică cu doamna Preda Erika și face remarca că domnul Preda a luat-o de acolo ca nesimțitul, ca să-i pună lui la dispoziție acel birou, foarte mare. Când angajata de la Cimitire a coborât, directoarea pugilistă Preda Erika i-a tras un pumn în ficat doamnei Popa Angela de i s-a făcut rău, foarte rău, abia și-a revenit. O altă colegă s-a dus la primar și i-a spus ce s-a întâmplat, iar primarul ar fi avut doar o reacție de genul că se înțeleg ele, se împacă ele. Da, asta a fost toată reacția primarului, seacă, fără nici un pic de sentiment uman.

Nu a întrebat măcar dacă i-a fost rău doamnei Popa, cum se mai simte doamna Popa. Nu a deschis nici o anchetă internă, nu a luat măsuri împotriva agresoarei Preda Erika.

Cert este că acum domnul Preda Cirpian se lăfăiește de unul singur într-un birou spațios cât toate zilele, iar la 2 sau 3 metri de biroul dânsului este biroul directoarei Clubului Sportiv Jiul Petroșani, în care se află soția sa, Preda Erika și contabila Clubului Sportiv Jiul Petroșani.

Iar acum doamna Popa Angela, lucrează înghesuită într-un birou cu mai mulți funcționari, bașca faptul că a trebuit să își care singură arhiva și să o repună în ordine, că se știe ce înseamnă să muți o arhivă.

Acum că, de stres, la nervi, a apucat-o gura pe doamna Popa Angela gura pe dinainte față de cine nu trebuia nu știm, dar cert este că nu trebuia să spună ceea ce a spus, oricâte scuze ar avea și oricâte motive. Însă asta nu înseamnă că reacția doamnei Erika Preda (dacă o mai putem numi doamnă în acest context) trebuia să fie ca în codru, nu înseamnă că trebuie să te pui cu pumnii pe o colegă.

Morala este că degeaba ai funcții ori studii, dacă ai rămas cu impulsurile din comuna primitivă pe care le folosești în viața de zi cu zi.

Iar în ceea ce privește reacția domnului primar Tiberiu Iacob Ridzi față de acest conflict, aceasta a fost în genul „acțiunii razelor de lună asupra pantofilor de gumă” sau, mai pe scurt, a fost reacția unui burete înmuiat în apă.

Noi am dori să invităm pe cei care și-au văzut numele în acest articol, dar nu credem să vină pentru a-și susține punctele de vedere despre acest incident. Și vă spunem de ce. În primul rând, primarul va spune că el nu știe nimic despre incident (bine, el nu a știut multe timp de 18-19 ani). Doamna Erika va susține că din cauza lipsei de spațiu pe holuri și pe scări, doar s-au frecat când au trecut una pe lângă alta și că totul s-a petrecut din cauză că prin frecare, după cum știm de la materia „Fizică” de la școală, obiectele și ființele se pot electriza. Iar doamna Popa Angela nu credem să riște să se pună contra cu cei de pe cai mari pentru că și-ar pune în pericol serviciul.

Dar mai ști? Viața e plină de surprize!