Bate la ușă sezonul amenzilor peste cei trei scandalagii.
În ultima perioadă, cei trei scandalagii au ținut topul la capitolul scandal în Piața Central, sector „second-hand„. Rețelele de socializare au fost invadate cu cuvinte jignitoare, amenințări și limbaj vulgar. În perioada următoare, vom prezenta clasamentul amenzilor care au putut să-l obțină.
În ultima perioadă, cele trei persoane au primit mai multe amenzi contravenționale potrivit legii 61, dar sunt și câteva lucrări la Poliția Petroșani cu privire la unul din cei trei, există plângere penale pentru loviri și alte violențe. La capitolul lovire, există probă audio, video cât și martori.
Urmează noi înregistrări și dezvăluiri cu privire la cei trei scandalagii care au dominat piața din Petroșani, vorbind la capitolul scandal, blestem și amenințări cu acte de violență. Care societate a depus plângere împotriva celor trei scandalagii? Rămâne pentru materialul care va urma!
