ASOCIAȚIA “ȘTERGEM LACRIMI”, PRIN FONDATORUL PÂSLARIU OVIDIU, ÎȘI ARATĂ INTENȚIA DE A VENI ÎN SPRIJINUL PERSOANELOR CU DIFICULTĂȚI MATERIALE, FIZICE ȘI LOCOMOTORII.

  •  
  •  
  •  

Asociația “Ștergem Lacrimi”, a obținut acreditarea de la Ministerul Justiției în luna iulie 2018, fiind înființată cu scopul sprijinirii cetățenilor care se află în situații de risc, sau a celor care manifestă diferite nemulțumiri la adresa statului român și a modalității prin care acesta oferă suportul economic și birocratic necesar rezolvării unor situații critice.

Pe această cale, Asociația invită persoanele( sau aparținătorii acestora) care se confruntă cu boli grave, în stadii incipiente sau avansate, să apeleze cu încredere la ajutorul nostru, deoarece, prin intermediul sponsorilor sau a donațiilor, vom încerca să readucem optimismul și starea de bine atât de necesare oricărui proces de vindecare.

Ca și fondator, mi-am dorit să înființez acest ONG datorită cruzimii, indiferenței și neimplicării existente în această țară la nivel de guvernare, respectiv autorități competente. Și care ar putea face diferența, dar preferă să închidă ochii.

Pe plan local, național sau internațional am încercat să ajut persoane cu nevoi speciale, ca un simplu cetățean, dedicându-mi timpul, energia, chiar și finanțele personale, oamenilor aflați în situații extreme și care au fost ignorați sau umiliți în propria lor țară. Însă, pentru că mi-am dorit să evoluez pentru a putea face față numărului crescut de solicitări, am hotărât împreună cu familia, și cei câțiva voluntari inimoși, să înființăm acest ONG, al oamenilor.

Despre mine, Ovidiu Pâslariu, pot spune că sunt o persoană fericită și împlinită, am o soție care m-a susținut în fiecare caz pe care l-am preluat, am prieteni pe care mă pot baza la orice oră din zi și din noapte, astfel că mă consider un om norocos.

Nu sunt afiliat politic niciunui partid, nu dețin funcții importante sau averi obținute fraudulos, așa cum este o “modă”. Sunt un om care a pornit de jos și care a luptat pentru orice lucru și-a dorit în viață, de aceea am încrederea și, mai ales, credința în Dumnezeu, că drumul pe care l-am ales este unul încununat de succes.

În numele Asociației pe care o conduc, cu speranța că vom fi capabili să putem ajuta cât mai multe persoane, vreau să vă mulțumesc pentru votul de încredere, atenția cu care ne urmăriți la fiecare caz, și, nu în ultimul rând, pentru donațiile făcute, care au șters și vor mai șterge multe lacrimi de acum înainte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *