Asociația News24 AGD a deschis oficial sediul din strada Poieniţei nr 83 -89, cu o petrecere de Ziua Copilului

  •  
  •  
  •  

Asociația News24 AGD este înfiinţată cu 5 ani în urmă şi are ca principal scop, ajutorarea copiilor din centrele de plasament şi a celor proveniţi din familii defavorizate, din Bucureşti şi împrejurimi.

De ziua copilului, preşedintele Alberto Gruia a deschis oficial sediul asociaţiei din strada Poienitei nr. 83 -89, sector 5 Bucureşti, organizând o petrecere specială pentru cei mici.

Întrebat despre acţiunea desfăsurată, domnul Gruia Alberto a declarat, “se împlinesc 5 ani de zile de când asociaţia noastră organizează asemenea acţiuni umanitare, acest lucru întâmplându-se nu numai de ziua copilului, ci şi în alte zile importante din viaţa micuţilor, precum, începutul de nou an şcolar”.

La acţiune au participat copiii ce provin din centrele de plasament, dar şi alţi copii din zonele limitrofe ale Bucureştiului, care fac parte din familii defavorizate şi cu condiţii financiare destul de precare.

Pentru ca cei mici să se simtă bine, la petrecere a fost chemat un personaj Disney foarte îndrăgit de copii, s-au organizat jocuri în urma cărora câştigătorul a plecat acasă cu un premiu constând într-o bicicletă, iar la sfârşit, pentru toţi cei prezenţi s-au oferit cadouri în dulciuri.

Preşedintele Asociației News24 AGD, Gruia Alberto, mulţumeşte domnului Ion Cobzaru, CVZ PROIECT Evolutions București, dar și doamnei europarlamentar Maria Grapini.

Un comentariu la „Asociația News24 AGD a deschis oficial sediul din strada Poieniţei nr 83 -89, cu o petrecere de Ziua Copilului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *