AncheteInfractiuniNews

Andrei Lăcătuș continuă, voalat, să pună presiune pe un reporter al redacției noastre/VIDEO

Astăzi, un reporter de-al nostru, a fost contactat telefonic de respectivul Andrei Lăcătuș care, chipurile, ar fi fost rugat de către „un tovarăș” să intervină pe lângă reporterul nostru pentru ca să nu mai apară în publicația noastră articole cu primarul din orașul Petrila. Fragmentul din respectiva convorbire, care a fost transcris mai jos, este edificator în acest sens.

„Andrei Lăcătuș: Tovarășe, am o rugăminte, dacă poți să mă ajuți cu ceva! Auzi?

Reporter: Aud.

Andrei Lăcătuș: M-a rugat cineva, măi frate, un tovarăș de-al meu, dacă dă o cinste sau pula dracu, dacă poți sau nu , acesta, dacă… Să nu mai dai știri, o perioadă, un pic, de primarul de la Petrila. Eu te-am întrebat, am o rugăminte, dacă se poate se poate…

Reporter: Ce să fac?

Andrei Lăcătuș: Ai treabă cu acela?

Reporter: Eu n-am treabă, dar eu nu dau știri cu primarul din Petrila. Păi, de ce?

Andrei Lăcătuș: Nu știu cu cine, cu ceva de-a primarului, ceva de genul mi-a zis. M-a rugat frumos pe mine, că știe că-s prieten cu tine.

Reporter: Tu știi că pe chestia asta a fost scandal!

Andrei Lăcătuș: Da, știu. Dar, no, eu te-am rugat frumos, dacă poți să scoți, vorbim mâine atunci. Dacă nu… Vorbim mâine?

Reporter: Nu. Nu. Hai să-ți spun ceva, ca să înțelegi despre ce este vorba.

Andrei Lăcătuș: Nu-l cunosc pe ăla, dar na, m-a rugat cineva, frate!

Reporter: Nu, nu, nu.

Andrei Lăcătuș: Am zis, băi frate, eu îl sun, mă rog de el dacă vrea…”

Aici, presiunea vine ambalată sub forma unei rugăminți. Dar tot presiune este deoarece, în fapt, este o intervenție pentru a îngrădi ca informațiile despre situațiile în care se află anumite persoane sau faptele anumitor persoane, fapte care se răsfrâng asupra unei comunități, care au un anumit impact asupra unei comunități, să nu fie aduse la cunoștința respectivei comunități sau la cunoștința publicului. Noi am transcris și postat acest fragment pentru că, în momentele în care se fac presiuni de orice natură asupra noastră, este vorba și de siguranța noastră, dar și de o formă de îngrădire a accesului la informație a publicului.

În concluzie, noi nu vom accepta nici o presiune care limitează dreptul publicului la a fi informat, indiferent sub ce formă este ambalată respectiva presiune. Totodată, orice presiune, de orice tip ar fi, creează nesiguranță atât colectivă, cât și personală, reporterilor și colectivului redacțional, iar aceste lucruri trebuie să înceteze!

Dacă noi am acceptat și am vrut să facem lumină în familia Lăcătuș, acolo fiind problemele cele mai grave, când este vorba despre instituții competente care ar trebui să liniștească situația, credem că am ajuns prea departe pomenind numele procurorilor D.I.I.C.O.T., de fapt aceasta fiind o instituție „părăsită”. Asta o spunem datorită faptului că Lăcătuș Andrei, în afară că folosește metoda manipulării, folosește voalat metoda tăcerii, prin mituirea cu diferite bunuri.

Este foarte adevărat că în cartierul Colonie din municipiul Petroșani, în apropierea unității de jandarmi, există o grupare infracțională care a fost destructurată de procurorii DIICOT în anii 2018-2019, dar se pare că respectiva grupare infracțională s-a reunit.

Vom reveni cu informații în exclusivitate, conform surselor noastre judiciare, cât și conform surselor noastre care au legătură cu această grupare.